AcasăActualitateControl OPC la trei hoteluri din Eforie Nord. Directorul THR Marea Neagră...

Control OPC la trei hoteluri din Eforie Nord. Directorul THR Marea Neagră ameninţă inspectorii

Directorul OPC Constanţa, Horia Constantinescu se află în control la unităţile de cazare din Eforie Nord.

Hotelurile Diana, Minerva şi Venus, toate de două stele, sunt adevărate pericole pentru sănătatea şi siguranţa oricărui client.

Oamenii legii au descoperit camere de cazare mizerabile, saltele şi lenjerii infecte, băi insalubre, un adevărat atentat la sănătatea turiştilor.

Camerele se închiriază cu 100 ron pe noapte şi, în ciuda jegului, în hoteluri există turişti.

Controlul a continuat şi la restaurantele celor trei hoteluri. Nici aici lucrurile nu stau bine.

Directorul THR Marea Neagră SA, Hagi Dumitru, s-a arătat foarte deranjat de controlul Protecţiei Consumatorilor şi l-a ameninţat pe director cu schimbarea din funcţie: “Politic ai fost numit, politic vei fi schimbat”.

Controlul continuă.

Oamenii legii au acţionat în urma unei sesizări făcută de un client căruia I s-a cerut chirie pentru folosirea frigiderului din incinta unuia din hoteluri. 

Revenim!

În acest moment, s-a dispus oprirea temporară a funcţionării camerelor şi unităţilor de alimentaţie publică, până la remedierea gravelor deficienţe.