AcasăActualitateComunicat Poliţie- Acţiuni de amploare ale poliţiştilor constănţeni

Comunicat Poliţie- Acţiuni de amploare ale poliţiştilor constănţeni

În perioada 17-20 ianuarie a.c., la nivel naţional au fost organizate mai multe acţiuni specifice, cu efective mărite pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale.

 În baza Planului de acţiuni de la nivelul I.G.P.R., la nivelul judeţului Constanţa s-a acţionat cu peste 900 de poliţişti din segmentele de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, intervenţie rapidă, poliţie transporturi şi din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

În urma acţiunilor, au fost constatate 93 de infracţiuni de natură judiciară, economico-financiară, la regimul circulaţiei, la regimul armelor şi muniţiilor, de natură silvică etc. De asemenea, au fost constatate 36 de infracţiuni în flagrant, au fost identificate 3 autoturisme declarate furate, fiind organizate peste 150 de filtre.

Totodată, ca urmare a acţiunilor, poliţiştii constănţeni au aplicat un număr de 1.137 sancţiuni contravenţionale, de peste 269. 000 lei, fiind reţinute de poliţiştii rutieri 30 de permise de conducere şi 34 de certificate de înmatriculare.

Cele mai reprezentative exemple pentru această perioadă sunt:

1. Poliţiştii din Cernavodă l-au identificat pe V. I., de 16 ani, pe M. DANIEL-VALERIAN, de 20 ani şi pe L. DAN-IONUŢ, de 19 ani, toţi din Cernavodă, care sunt autorii unui furt dintr-o locuinţă din Cernavodă, comis în noaptea de 15/16.01.2013. Faţă de cei trei s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind introduşi în arestul I.P.J. Constanţa, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Medgidia, cu propunere de arestare preventivă.

2.  P. COSTINEL, de 42 ani şi M. FLORIN, de 35 ani sunt cercetaţi în stare de libertate de către Serviciul Rutier Constanţa, pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală; F. BOGDAN, de 30 ani, este cercetat întrucât a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis pentru nicio categorie de autovehicule; Ş. BEIGEAN, de 35 ani şi C. ANGHELINA de 37 ani sunt cercetaţi pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

3. D. GEORGE, de 21 ani, R. CRISTIAN ADRIAN, de 23 ani, M. ANDREI, de 19 ani şi Ş. MIRCEA IONEL, de 40 ani sunt cercetaţi de către poliţiştii constănţeni în stare de liberate întrucât în autoturismele cu care circulau au fost găsite arme albe şi bâte de lemn.

4. Poliţiştii Biroului de Poliției al Stațiunii Mamaia au depistat în stațiune, pe S. COSMIN, de 25 ani, din Constanța, care cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că figurează în evidenţele poliţiei cu mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Constanța, fiind condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Cel în cauză a fost depusă în arestul I.P.J. Constanţa.

5. Lucrătorii Secției 3 Poliție, au depistat în Constanţa, pe M. ARNĂUT, de 19 ani, din Constanța, care cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că figurează în evidenţele poliţiei cu mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Curtea de Apel Constanța, fiind condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Cel în cauză a fost depusă în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Constanţa.

6. Lucrătorii Secției 4 Poliție au depistat în municipiul Constanţa, pe A. GHEORGHE, de 30 ani, din localitate Cuza Vodă, care în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că pe numele său a fost emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Constanța, fiind condamnat la 2 ani de închisoare în regim de detenţie. Susnumitul a fost depus în arestul I.P.J. Constanţa. 

7. Lucrătorii Secției 4 Poliție au depistat în Constanţa pe S. SAMET, de 19 ani, din Constanța, care în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Constanța, fiind condamnat la 2 ani de închisoare în regim de detenţie, acesta fiind depus în arestul I.P.J. Constanța. 

8. Lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Rurala Mihail Kogălniceanu cercetează în stare de libertate pe A. FLORENTIN, de 28 ani, din Beidaud, judeţul Tulcea, care în noaptea de 19/20.01.2013, a condus un autoturism înmatriculat în Bulgaria, fără permis de conducere, sub influenţa băuturilor alcoolice, iar pentru oprirea acestuia s-a folosit armamentul din dotare în mod regulamentar, nicio persoană nefiind vătămată.

9. Lucrătorii Serviciului A.E.S.P. cercetează în stare de libertate pe D. GEORGE CĂTĂLIN, de 23 ani, din Constanţa, care a fost depistat deţinând fără drept un pistol neletal, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 133, din Legea nr. 295/2004.