Referitor la ordinea de zi din data de 09.01.2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, aflu cu uimire că la punctul 7 sunt incriminaţi toţi oamenii politici care au participat la mitingul din data de 18.11.2012, miting ce a avut ca scop manifestarea susţinerii subsemnatului de către locuitorii oraşului Năvodari, acestora alăturându-se şi oameni politici care au rezonat cu acest manifest.
Curios este că în raportul de inspecţie judiciară se vorbeşte clar de faptul că toţi susţinătorii nu doresc imixtiuni în înfăptuirea actului de justiţie, iar tocmai prin concluziile acestui raport apreciez că se aduce atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, a independenţei şi imparţialităţii magistraţilor în realizarea actului de justiţie.
Apreciez că tocmai supunerea la o analiză a inspecţiei judiciare privind apărarea independenţei sistemului judiciar ca urmare a unor declaraţii făcute de către susţinătorii primarului oraşului Năvodari, este o încălcare gravă a libertăţii de exprimare a opiniilor, drept apărat de legile supreme ale acestei ţări.
Dat fiind acest demers al inspecţiei judiciare, aş fi apreciat oportună şi o cercetare în paralel efectuată de organismele abilitate a temelor dezbătute în cadrul emisiunilor postului de televiziune B1 Tv, care îl prezentau pe primarul oraşului Năvodari ca o persoană ce se făcea vinovată de faptele reţinute în sarcina sa de către organele de cercetare penală, prezumţie de nevinovăţie de care se bucură orice persoană a cestei ţări fiind încălcată flagrant în ceea ce mă priveşte, cred că tocmai aceste emisiuni erau menite sa influenţeze subtil justiţia.
Îmi ridica serioase semne de intrebare faptul că în cadrul CSM s-a dispus efectuarea unui raport de inspecţie judiciară care a vizat şi activitatea Curţii de Apel Bucureşti, în legătura cu acest dosar .
Organizatorii mitingului au avut ca unic scop susţinerea morală a primarului şi speranţa oamenilor ca el să poată fi judecat în stare de libertate, deoarece măsura arestului preventiv pe parcursul cercetărilor penale au apreciat-o a fi exagerat de severă, raportat la faptele reţinute a fi săvârşite de către edilul oraşului.
Întreaga populaţie prezentă la acest miting, precum şi oamenii politici care au participat au avut convingerea că o măsură mai puţin restrictivă de libertate ar fi fost suficientă pentru continuarea demersurilor judiciare şi pentru atingerea scopului suprem al procesului penal, respective aflarea adevărului, tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovaţi, precum şi nepedepsirea vreunei persoane care nu a încălcat prevederile legale.
Apreciez că prin stabilirea pe ordinea de zi a unui punct avându-l ca şi subiect pe primarul oraşului Năvodari Matei Nicolae şi pe susţinătorii acestuia, într-un moment atât de tulbure pentru conducerea sistemului juridic din România denotă încă o dată interesele manifestate asupra dosarului în care sunt judecat în stare de arest preventiv, interese din cauza cărora atât eu cât şi susţinătorii mei tindem a ne pierde încrederea în puterea justiţiei independente şi imparţiale din România.
Sper să nu fie o imixtiune a unor membri din cadrul C.S.M în acest dosar pentru a mă ţine în stare de arest, dar eu cred în nevinovăţia mea, iar dacă la finele demersurilor judiciare ce urmează a fi parcurse, soluţia instanţelor va fi una atinsă de interesele de care am făcut vorbire anterior, cu siguranţă voi înainta o plângere către Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
PRIMAR,
MATEI NICOLAE