AcasăActualitateCinci tineri din Constanţa, prinşi de jandarmi cu substanţe etnobotanice

Cinci tineri din Constanţa, prinşi de jandarmi cu substanţe etnobotanice

Vineri 26 februarie, între orele 21.00-23.00, jandarmii Grupării Mobile Constanţa care se aflau în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în municipiul Constanţa şi în Mamaia, au surprins în zona Faleză Nord şi la intrarea în staţiune, cinci persoane cu vârste cuprinse între 18-34 ani, care-şi confecţionau ţigarete artificiale (jointuri).

Asupra acestora şi într-un autoturism, jandarmii au mai găsit şapte pliculeţe autosigilante transparente cu muguri vegetali de culoare verde-olive şi nouă bobiţe de culoare maronie.

Primele două persoane au fost suprinse în jurul orelor 21.00, în zona Faleză Nord din Constanţa. La vederea militarilor, aceştia şi-au aruncat jointurile şi au fugit spre autoturismul propriu.

Au fost somaţi, coborâţi din autoturism şi li s-a făcut controlul corporal sumar şi al maşinii. În torpedoul maşinii, a fost găsită o cutiuţă în care se aflau cinci pliculeţe autosigilante transparente cu muguri vegetali de culoare verde-olive dar şi un pliculeţ cu nouă bobiţe de culoare maronie. 

Pliculeţele autosigilante şi cutiuţa, găsite asupra lor vor fi  predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate  Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor.