În data 14.01.2014, în jurul orei 20.25, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negru Vodă au observat prin sistemul optronic de supraveghere un grup format din cinci bărbaţi care se deplasa pe jos, dinspre R.Bulgaria spre România pe la frontiera verde.
Imediat la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a procedat la reţinerea şi conducerea bărbaţilor la sediul S.P.F. Negru Vodă pentru cercetări.
În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbaţii în cauză, cu vârste între 15 şi 45 ani, sunt de cetăţenie irakiană, afgană şi iraniană şi au încercat să intre ilegal în România cu intenţia de a ajunge în ţări din spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.
Grupul de migranţi va fi predat la finalizarea cercetărilor autorităţilor de frontieră din R.Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.