Primarul evidenţiat în scandalul cu împuşcături de la parcul eolian Cogealac trebuie să facă faţă unei noi acuzaţii de natură penală, privind abuzul de încredere prin care şi-a însuşit un buldoexcavator de la o persoană fizică. Utilajul furat trebăluieşte de zor la groapa de gunoi a localităţii, rotunjind după toate probabilităţile veniturile la negru ale primarului din Cogealac.
Furtul
La 30 martie 2011, braşoveanul Ionel Decu (35 de ani) a depus la Parchetul Judecătoriei Constanţa o plângere penală împotriva lui Cati Hristu, controversatul primar al comunei Cogealac, pentru abuz de încredere. El îl acuză pe primar că refuză, în mod abuziv şi nejustificat, să-i restituie utilajul marca CASE 590 SUPER LE, proprietatea sa. Denunţătorul arată că, în luna mai a anului trecut, s-a înţeles cu Cati Hristu să-i închirieze utilajul, pentru suma de 10.000 de lei pe lună, însă datorită urgenţei între cei doi nu s-a încheiat un contract. Timp de trei luni, „chiriaşul” şi-a onorat obligaţiile, după care a uitat subit şi de chirie şi de restituirea utilajului. Pe 27 iulie 2010, denunţătorul s-a prezentat la Cogealac pentru a intra în posesia buldoexcavatorului, în contextul în care Cati Hristu tocmai devenise vedeta scandalului cu împuşcături de la parcul eolian. Primarul şi şeful de post l-ar fi împiedicat pe Decu să preia utilajul, pe motiv că cel dintâi ar dori să-l cumpere, îndată ce va dispune de lichidităţi. Sub acoperirea acestor promisiuni înşelătoare, Cati Hristu ar fi transportat buldoexcavatorul la una din proprietăţile sale din Cogealac şi l-ar fi folosit permanent la executarea unor lucrări în localitate, refuzând să-l restituie proprietarului de drept.
Afacerea
Buldoexcavatorul însuşit de Cati Hristu prin abuz de încredere trebăluieşte de zor la groapa de gunoi a localităţii, aşa cum reiese din fotografiile făcute de noi la faţa locului. Utilajul tocmai remorca o cisternă de apă, necesară în vederea stropirii gazonului, circulând pe drumul public fără numere de înmatriculare, din motive de abuz de încredere. Potrivit unor surse din Cogealac, buldoexcavatorul a fost văzut la lucru la aproape toate proiectele executate pe raza comunei de firma Alex Building SRL, cea care a executat şi proiectul „Implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor la nivelul comunei Cogealac”, în valoare de 766.350 de euro, prin care s-a amenajat groapa de gunoi a localităţii. Alex Building a mai executat la Cogealac sistemul de canalizare, reţelele de alimentare cu apă, o staţie de epurare a apelor uzate şi clădirea centrului local APIA.
Partenerul
Alex Building SRL figurează printre sponsorii oficiali ai PDL din campania electorală trecută, când a pus la bătaie, pentru actualul partid de guvernământ, 25.000 de lei. Compania are în portofoliu o sumedenie de lucrări publice, finalizate sau în curs de executare, cum ar fi: reparaţii la Sanatoriul Balnear Techirghiol (proiect licitat iniţial pentru suma de 642.705 lei, suplimentat ulterior cu încă 184.404 lei), o sală de sport multifuncţională şi anexă la CSS1 Constanţa, proiectarea şi execuţia drumurilor şi a unui centru pentru persoane vârstnice în comuna Crucea, în consorţiu cu SC Autoprima Serv SRL Constanţa (în valoare de 8.424.542 de lei). Însă cartea ei de vizită este Cartierul Rezidenţial Tomis Plus Constanţa, executat tot în asociere cu Autoprima Serv SRL, în favoarea beneficiarului Tomis Development SRL.
Stăpânii din umbră
Oficial, Alex Building este deţinută de soţii Aurel Alexandru (90% din părţile sociale) şi Valeria-Dana Alexandru (10%). Firma a fost înfiinţată pe 13 decembrie 2007, stabilindu-şi sediul social într-un apartament cumpărat de soţii Alexandru. Actul de proprietate al sediului social este autentificat la BNP Orban Steluţa Daniela.
Neoficial, Alex Building SRL este una din firmele controlate de grupul Orban-Vişenescu ridicat în afaceri în zona Vamă-Duty Free, aşa cum atestă câteva „ajutoare” neconcurenţiale, neeconomice primite de firma soţilor Alexandru din partea acestui potent grup. Astfel, pe 12 mai 2008, Alex Building deschide un punct de lucru pe bd. 1 Decembrie 1918 nr. 21, într-un spaţiu dobândit prin contract de comodat de la SC Industrializarea Laptelui SA, în aceeaşi clădire în care îşi desfăşoară activitatea şi Tomis Development SRL, dezvoltatorul cartierului rezidenţial Tomis Plus. Clădirea a servit pe vremuri drept sediu al SIF Transilvania, fiind achiziţionată de SC Industrializarea Laptelui SA prin contract de leasing imobiliar cu Egnatia Leasing IFN SA. Cum societatea plăteşte şi în prezent rate pentru imobil, acordarea unui spaţiu gratuit către Alex Building SRL atestă existenţa unor raporturi netransparente (deşi legale) de tip holding.
Pe 6 octombrie 2008, firma deschide un nou punct de lucru în Bucureşti, într-un spaţiu format din două apartamente situate pe bulevardul Aviatorilor nr. 54 (zona Herăstrău), dobândit tot prin împrumut de folosinţă de la SC Euroconsulting Internaţional SRL. Anterior, Euroconsulting cumpărase cele două apartamente prin mandatarul Marian-Romică Buciu, pentru suma totală de 280.000 de euro, în plus angajând ample şi costisitoare lucrări de renovare cu SC Reyna Design SRL, pentru ca într-un sfârşit să renunţe la folosinţa apartamentelor, fără nici un ban, în favoarea firmei de construcţii a soţilor Alexandru. Industrializarea Laptelui, Tomis Development şi Euroconsulting sunt firmele consacrate ale grupării Orban-Vişenescu. O altă dovadă a apartenenţei Alex Building SRL la grupul Euroconsulting constă în faptul că, la 20 mai 2010, firma soţilor Alexandru fuzionează prin absorbţie cu SC MB Invest Consulting SRL, societate deţinută de Mihnea Bărbulescu şi soţia sa Iuliana-Magdalena, dar administrată de Virgil Târzianu. Bărbulescu este un finanţist cu rezultate excepţionale, ce activează în zona fondurilor de investiţii, dar totodată şi specialistul ce realizează auditul intern la SC Industrializarea Laptelui. Târzianu este un fost şef de magazin duty-free din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche (zonă ce s-a aflat sub controlul grupului Euroconsulting), calitate în care a fost pus sub acuzaţie penală, în anul 2006, împreună cu alte cinci persoane, pentru un prejudiciu de 14 miliarde de lei vechi rezultat din eludarea taxelor vamale.
Vom reveni!