AcasăActualitateCasiera unei benzinării din Slobozia, înjunghiată de un necunoscut

Casiera unei benzinării din Slobozia, înjunghiată de un necunoscut

O casieră a unei benzinării din Slobozia, în vârstă de 45 de ani, a fost înjunghiată, marţi, de către un bărbat necunoscut. Victima a primit îngrijiri medicale, refuzând internarea în spital.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Ialomiţa, poliţiştii de investigaţii criminale au făcut cercetări la faţa locului, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la omor, potrivit Mediafax.
„Fapta a fost sesizată Poliţiei în dimineaţa acestei zilei de către victimă, o femeie de 45 ani, din municipiul Slobozia, care a reclamat că a fost înjunghiată de un bărbat necunoscut. La faţa locului s-a deplasat operativ o echipă complexă de poliţişti care desfăşoară activităţi de cercetare-investigare pentru identificarea suspectului, precum şi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei”, se arată în comunicatul IPJ Ialomiţa.
Din declaraţiile angajatei unei benzinării de pe strada Cuza Vodă, din Slobozia, a reieşit că, marţi dimineaţă, în jurul orei 3.00, un tânăr necunoscut a intrat peste ea în toaleta mobilă din spatele staţie de carburant şi a lovit-o de două ori cu un cuţit în spate, după care a fugit.
Imediat, casiera a sunat la Serviciul unic de urgenţă 112, iar ulterior a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia, unde a primit îngrijiri medicale, doctorii constatând că femeia are două plăgi tăiate, dar, după ce a fost cusută, pacienta a refuzat internarea.
În prezent, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul, ancheta fiind preluată de către procurorii Parchetului Tribunalului Ialomiţa.