AcasăActualitateAvocatul Ralucăi Talpeș: „Probele sunt covârșitoare. Clienta mea și-a recunoscut faptele”

Avocatul Ralucăi Talpeș: „Probele sunt covârșitoare. Clienta mea și-a recunoscut faptele”

Avocatul Ralucăi Talpeș a declarat că aceasta și-a recunoscut faptele de luare de mită și că regretă săvârșirea lor.

Raluca Talpeș a fost reținută sâmbătă, 5 septembrie a.c., de către procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată (15 acte materiale). Împreună cu ea au mai fost reținuți și BATUHAN OMEROGLU, asistent universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius, precum și I.A şi Z.I.D., studente la facultatea menționată, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale).

Radu Doicescu, avocatul Ralucăi Talpeș, spune că dosarul întocmit de procurorii DNA este aproape complet, iar probele adunate împotriva clientei sale sunt covârșitoare. Au existat filaje, interceptări și declarații ale mai multor martori.

Doar în sesiunea de vară din acest an, cei patru inculpați strânseseră peste 37.000 euro de la 15 studenți. Toți patru și-au recunoscut faptele.

Radu Doicescu spune că Raluca Talpeș are un copil pe care îl crește singură și o are în grijă și pe mama sa care este în vârstă. De aceea dorește să fie eliberată din arest.

Reamintim că procurorii din cadrul Serviciului teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura reținerii pentru 24 de ore, începând cu data de 05 septembrie 2026, față de cei patru inculpați.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.