Atenție, constănțeni! Deșeurile reciclabile neconforme nu vor mai fi ridicate de către Polaris M Holding

În ultimul timp, angajații Polaris M. Holding au găsit de foarte multe ori deșeuri menajere în pubelele galbene destinate colectării selective. Ca urmare, s-a decis ca acolo unde întâlnesc astfel de situații să nu mai ridice deșeurile, iar persoana care nu depozitează deșeurile corespunzător să fie înștiințată cu privire la sancțiunile pe care le riscă.

Potrivit Legii nr. 211/2011 este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate.

Colectarea selectivă înseamnă sănătate pentru noi, pentru mediul înconjurător și pentru generațiile ce vor urma.

Nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează numai deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal.

Presați/taiați/striviți deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă. În acest mod se folosește la maximum capacitatea pubelei.

Deșeurile se biodegradează foarte greu, unele dintre ele nu se degradează niciodată.

Colectând selectiv reducem cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și implicit ne protejăm sănătatea și mediul înconjurător.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult