Alexandru Lăpuşneanu, stolnicul impostor


Alexandru Lăpuşneanu a devenit cunoscut  mai mult prin nuvela cu acelaşi nume a lui  Constantin Negruzzi decât prin faptele sale. Domn al Moldovei în două rânduri, domnia sa nu a diferit de cea a celorlalţi domnitori români, fiind caracterizată prin jaf generalizat, crime şi obedienţă totală faţă de puterile militare din jurul ţării.
Stefăniţă Vodă (1517-1527), urcat pe scaunul domnesc de la vârsta de 11 ani ca fiu al  lui Bogdan cel Orb, a provocat mari nemulţumiri în rândul boierimii moldovene. Tensiunea dintre domn şi boieri a crescut odată cu uciderea lui Luca Arbore în 1523 şi a culminat cu  răscoala din acelaşi an, care a condus la fuga în regatul polon a unui număr însemnat dintre boieri.
Venirea la tron a lui Petru Rareş (1527-1538/ 1541-1546), fiu, ca şi Bogdan cel Orb,  al lui Ştefan cel Mare, nu a adus o îmbunătăţire a situaţiei, motiv pentru care relaţiile dintre Polonia şi Moldova în cea de-a doua domnie a acestuia şi mai ales a fiului său, Iliaş, au devenit din ce în ce mai reci. La urcarea pe tron a lui Iliaş Rareş (1546-1551), polonii trimit în septembrie 1546 o solie la Suceava şi cer eliberarea trimisului lor Vilamoschi, care fusese arestat de Petru Rareş şi încheierea unui tratat de amiciţie care să regleze litigiile existente. În baza acestui tratat, trei luni mai târziu, Iliaş solicită regelui polon Sigismund I, extrădarea unui anume stolnic Petrea,  care se pretindea ca fiind odraslă de domn. Refuzul polonezilor, susţinerea pe care aceştia continuau să o acorde boierilor rebeli precum şi interminabilele tulburări politice din nordul ţării, îl determină pe Iliaş ca în mai 1551 să părăsească Moldova şi să  meargă la Constantinopol, unde îmbrăţişează religia mahomedană şi devine paşă de Silistra.
Fratele său Ştefan (1551-1552), descris în Cronica lui Macarie ca fiind un „domn luminat, milostiv şi hrănitor cu săracii”, l-a urmat la tron dar, de teama polonezilor, a preferat stăpânirea otomanilor, pe care şi-a asigurat-o prin  mărirea tributului cu 5000 de galbeni anual.
În septembrie 1551, o oaste turcească invada Moldova şi năvălea în Polonia, pe care o pustia  până la hotarele cu Podolia şi Lituania. Boierii moldoveni, îngrijoraţi de  o posibilă reîntoarcere a lui Iliaş, care între timp îşi manifesta dorinţa de a-şi recăpăta tronul şi a transforma ţara în paşalâc, trimit solie la regele Sigismund I prin care solicită aprobarea de a-şi alege un alt domn, pe comisul Joldea.
Regele polonez refuză, argumentând că nu avea încredere în cel propus şi că ar avea el un pretendent mai potrivit, în persoana stolnicului Petrea. Spre a grăbi numirea acestuia, Sigismund trimite o solie de 30 de călăreţi, întovărăşiţi de câţiva boieri pribegi din Polonia, care însă au un destin tragic, fiind  ucişi de oştenii unui Ştefan Rares nu prea fericit de vestea primită.
Avertizat acum de intenţiile polonezilor, domnul moldovean trimite solii către regele Ferdinand al Ungariei şi generalul Johann Castaldo, reprezentantul forţelor imperiale în Transilvania, asigurându-i de sprijinul său, acestuia din urmă cerându-i chiar să trimită un fiu în faţa căruia să depună jurământul. Acest gest umilitor n-a fost primit cu încredere, iar în toamna anului 1552, boierii moldoveni din Polonia, cu ajutorul şefului armatei regale a Rusiei, Nicolae Sienavius, îl ucid pe Ştefan Vodă după care îl proclamă domn pe Joldea. În acelasi timp Petrea stolnicul, alături de 300 de boieri, intra şi el în ţară pentru a-şi revendica tronul. Fusese proclamat domn la Trębowla de către boierii pribegi încă din ianuarie 1552, când a şi depus jurământul de supunere şi vasalitate faţă de regele Poloniei, prin care a acceptat chiar şi o eventuală încorporare a Moldovei în regatul polon.
La depunerea omagiului se afla şi boierul Ion Movilă, clucer de Suceava, căsătorit cu Maria, fiica lui Petru Rareş şi sora cu Ruxandra, viitoarea soţie a lui Lapuşneanu. Interesant e că ceilalţi boieri prezenţi, ca vistiernicul Dan, comisul Plaxa sau pârcălabul Şandru , făcuseră parte şi din divanul lui Petru Rareş, iar alţi trei, Petre Cracovici, Ioan Harovici şi Iosif Veveriţă, din cel al lui Ştefan Vodă.
Se pare că aceştia, susţinuţi de Elena Brancovici, soţia lui Petru Rareş, au avut un rol determinant în alegerea lui Lăpuşneanu de către polonezi. Cum cel de-al treilea fiu al doamnei Elena, Constantin, avea doar 12 ani în preajma acestor evenimente iar domniile celorlalţi doi fii  i-au compromis posibilitatea de a fi regentă, aceasta a căutat să sprijine o persoană manipulabilă până când fiul ei ajungea la vârsta majoratului. Acestă persoană a fost Petrea,  un stolnic trecut de primă tinereţe, care a acceptat căsătoria cu Ruxandra, fata lui Petru Rareş, desi, teoretic, între cei doi exista o relaţie de rudenie, fiind verişori. Drept recunoştinţă, Cronica moldo-polona menţionează că Alexandru Lăpuşneanu” a pus de a sugrumat-o pe bătrâna doamna a lui Petru Voevod” iar tânărul Constantin murea la scurt timp la Constantinopol în împrejurări nu tocmai clare.
Joldea, nu domneşte decât trei zile. Surprins nepregătit de război la Şipote, pe Jijia, de oastea polonă, condusă de Paul Seczygniowschi şi vornicul Moţoc, Joldea rămâne fără nas şi este  călugărit cu sila.
Pe 12 septembrie la Hârlău, stolnicul este reconfirmat ca domn sub numele de Alexandru Vodă, creindu-i-se pe loc şi justificarea dinastică necesară, fiind dat drept fiu al lui Bogdan cel Orb şi o oarecare Anastasia din Lăpuşna. Descendenţa sa nobiliară nu poate fi însă dovedită decât eventual cu documentul pe care Bogdan cel Orb îl emite in 1515, prin care dăruieşte un sat, Dobrovăţ, ”soţiei mele şi copiilor mei Ioan, Ştefăniţă, Petru şi Ilie”.  Petru moare însă în timpul domniei fratelui său Ştefăniţă, deci e exclus ca stolnicul să fie acea persoană.
La scurt timp, se obţine şi confirmarea sultanului pentru noua domnie, condiţionată însă de un jurământ de supunere şi  dublarea tributului.

Pe drumuri transilvănene
Primul gest făcut de proaspătul domn a fost acela de a trimite o solie către  regele maghiar pentru a-şi pune la dispoziţie serviciile, dacă “preabunul împărat” i-ar restitui domeniile transilvănene Cicei şi Cetatea de Baltă. Ferdinand a luat în derâdere oferta, aflându-se în posesia jurământului pe care Lăpuşneanu îl depusese în faţa regelui polon, şi îl numea o “ creatură a lui Sigismund”.
La scurt timp a ieşit la iveală şi motivul insistenţei polonezilor pentru Lăpuşneanu, căci la începutul anului 1553, Ioan Sigismund, sprijinit de turci şi polonezi, se afla pe teritoriul moldovenesc alături de mama sa, regina Isabela, sora regelui polon, pentru a fi instalat pe tronul Transilvaniei. În urma presiunilor exercitate de armatele celor două ţări române, masate la graniţe, în septembrie 1552 dieta din Transilvania, întrunită la Sebeş, lua hotărârea de a răspunde favorabil scrisorilor pe care turcii şi polonezii le trimiteau prin intermediul domnului Munteniei, Mircea Ciobanul, şi de a accepta instalarea lui Ioan Sigismund.
Acest eveniment s-a petrecut însă trei ani mai târziu deoarece în vara lui 1553, Alexandru Lăpuşneanu hălăduia prin Ţara Românească luptând alături de sangiacii de la Dunăre pentru readucerea lui Mircea Ciobanul pe tronul ţării. Acesta, de bucurie că şi-a recăpătat scaunul, a ucis peste 40 de boieri chiar la masa festivă şi a dat o fugă în Ardeal unde a devastat ţinuturile mai mărginaşe. În acest timp Lăpuşneanu trimitea şi el o trupă de 1000 de soldati în Ardeal, sub comanda vornicului Moţoc, care a devastat ţinutul Bistriţei şi împrejurimile, pentru a dovedi cât de serios e în susţinerea lui Ioan Sigismund. Mai mult incursiunile moldovenilor deveniseră atât de frecvente, încât regele Ferdinand ruga sultanul să-i ceară lui Lăpuşneanu să oprească jafurile. Relaţia cu turcii se îmbunătăţise la nivelul la care, sub pretextul plăţii tributului, Lapuşneanu expedia la Constantinopol, pe 23 iunie 1554, o parte din tezaurul Moldovei, pentru a avea ce pune pe masă la bătrâneţe.
La inceputul anului 1556, dieta transilvăneană îl proclamă rege al Ungariei şi principe al Transilvaniei  pe Ioan Sigismund. În ciuda situaţiei favorabile, cererile domnul moldovean pentru restituirea celor două domenii rămân în continuare fără rezultat, astfel că în mai 1558, acesta năvăleşte în Ardeal şi pustieşte Ţara Bârsei. În urma acestei expediţii, la insistenţele sultanului, îşi primeşte în sfârşit posesiunile dar relaţiile cu Ioan Sigismund şi implicit cu regele Sigismund I al Poloniei se deteriorează serios.
Pe plan intern, primele măsuri luate de Lăpuşneanu odată cu urcarea pe tron lăsau să se întrevadă o domnie pe placul boierimii, lipsită de autoritate şi la discreţia totală a celor care-l susţinuseră. Se dă drumul boierilor puşi în temniţă de Petru Rareş şi de fiii săi, sunt rechemaţi în ţară cei fugiţi peste hotare şi „boierii toţi au primit demnităţile şi moşiile de mai înainte”. Dar, această armonie n-a durat mult, căci  noul domn începe să ia măsuri de întărire a autorităţii centrale, lovind în imunităţile pe care încercaseră să le recâştige boierii şi mănăstirile.
Conflictul dintre domnie şi marii boieri reizbucneşte mai puternic în anul 1555. Mulţi dintre cei nemulţumiţi, în frunte cu boierul Negrilă şi cu mitropolitul ţării, fug în Polonia şi în imperiul otoman. Fugarii făgăduiesc sultanului o parte din teritoriul Moldovei, dacă-l înlocuieşte pe Lăpuşneanu. Turcii  nu dau curs cererii boierilor, ba din contră, cadorisiti cu daruri bogate trimise sultanului de către domnul moldav, îi reţin pe complotişti şi îi arună în temniţă.
Anul 1558 aduce noi frământări. În sfatul domnesc, cu excepţia a trei-patru dregători, toţi ceilalţi sunt înlocuiţi cu alţii, nume noi, puţin cunoscute, ridicaţi dintre boiernaşii sprijinitori ai domniei. Doi ani mai târziu au loc alte mişcări boiereşti de nemulţumire împotriva domnului, din care unele vădit în legătură cu forţe externe, imperiale sau polone. Paharnicul Lupu îşi pierde capul şi averile pentru că „s-a ridicat domn asupra capului domniei mele şi cu alţi vicleni”, spune un act domnesc din acele timpuri. În aceeaşi vreme, are loc o incursiune a unui cneaz cazac, Dimitrie  Vişnevieţki, care se pune in fruntea unei armate de 700 de călăreti cu gânduri de răsturnare a lui Lăpuşneanu şi de eliberare a ţării de sub turci. Lăpuşneanu ceru ajutorul sangeacului Silistrei, cu ajutorul căruia reuşi cu greu să-l respingă pe cazac.
În acest timp, la curtea lui Lăpuşneanu se adăpostise un grec, Iacob Eraclid Despot, ce pretindea că se trage din familia despoţilor de Samos. Poet, medic şi militar cu mari calităţi, el se făcuse cunoscut şi bine primit la curţile suveranilor apuseni. Ştiind  situaţia din Moldova, în special nemulţumirile faţă de domnia lui Lăpuşneanu, Despot începe să nutrească nădejdea de a-l înlocui pe acesta, şi apoi, odată ajuns domn, să înfăptuiască, cu ajutorul habsburgilor, planuri şi mai măreţe. Complotul pe care-l plănuise împreună cu unii din boieri fiind descoperit, Despot este silit să fugă la imperiali. Cu ajutorul acestora şi al unui nobil maghiar, Albert Laski, în toamna anului 1561, Despot revine în Moldova. La 18 noiembrie 1561, a avut loc o luptă la Verbia, în care Lăpuşneanu, trădat de o mare parte din boieri, este înfrânt şi silit să-şi caute refugiu la turci.
Despot îşi inaugurează domnia prin două acte neobişnuite pentru Moldova acelei vremi: mai întâi, dă un edict de toleranţă religioasă, invitând în Moldova pe toţi protestanţii care aveau de suferit persecuţii în ţările lor; apoi adresează o proclamaţie moldovenilor, prin care îşi afirmă hotărârea de a lupta împotriva turcilor şi de a uni, sub sceptrul său, Moldova şi Ţara Românească.
Din nefericire pentru el, a avut în regele maghiar Ioan Sigismund un duşman influent şi extrem de perseverent. Acesta, cunoscând relaţia dintre Despot şi austriecii care îi ameninţau tronul, nu contenea să stăruie la Poartă pentru readucerea pe scaunul Moldovei a lui Lăpuşneanu, care între timp renunţase la pretenţiile asupra celor două domenii din Transilvania. Sigismund le destănui turcilor planurile lui  Despot şi că acesta oferise lui Laski, drept multumire pentru sprijinul acordat în obţinerea tronului, cetatea Hotinului care aparţinea de drept sultanului. Pe lângă acest fapt, care a produs o puternică impresie la Constantinopol, sosirea feciorilor  lui Lăpusneanu cu sume de bani ce ajungeau  la 200 000 de galbeni, a produs efectul scontat. Cu prilejul ocupării tronului pentru a doua oară, Lăpuşneanu a mai oferit otomanilor ca peşcheşuri 36 de vase mari de argint (10 kg în total) şi 188 de haine ţesute cu fir de aur.
Duşmănit de toată lumea, şi mai ales de boierii care îl ajutaseră să ajungă la domnie, Despot cade victimă complotului acestora. După ce rezistă asediului boieresc vreme de trei luni, închis în cetatea Sucevei, se predă boierilor şi e ucis de conducătorul complotului, Tomşa hatmanul, în noiembrie 1563. Odata cu el, boierii reuşiră să prindă prin viclenie şi pe conducătorul cazacilor, Dimitrie Vişnevieţchi, chemat chiar de ei să ocupe tronul Moldovei, şi-l trimiseră la Poartă, unde a fost ucis de turci în chinuri groaznice.
Boierii au încercat atunci din nou să impună la cârma statului un reprezentant al lor, pe Tomşa, cerând sultanului să-l recunoască domn. Poarta însă îl numeşte a doua oară pe Lăpuşneanu, care, cu contingente de oaste munteană, turcă şi tătară, vine să-şi reia tronul. În primele ciocniri, având alături şi oaste ţărănească, Tomşa învinge; când ţăranii îl părăsesc, el este înfrânt şi fuge în Polonia. Aici e ucis din ordinul regelui, împreună cu boierii care se aflau cu dânsul, la cererea sultanului.

Din nou acasă…
În a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, de numai patru ani (1564-1568), politica externă a Moldovei e tot mai subordonată intereselor Porţii. Regelui polon, care propusese sultanului de a numi de acum înainte domnii prin înţelegere mutuală, i s-a declarat că Moldova a fost demult ocupată de către turci şi că sultanul este liber să numească singur voievozii. Imixtiunea directă a Porţii în treburile interne şi externe ale Moldovei în anii celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu marchează începutul unei noi trepte în intensificarea stăpânirii otomane în ţară. Ca să câştige încrederea lui Suleyman Magnificul, noul domn a sporit haraciul de la 20 până la 30 mii de galbeni. Ionaşcu, feciorul său, a fost trimis la Constantinopol în calitate de ostatic, iar în capitala ţării, ca şi în prima domnie, a rămas o garnizoană de ieniceri. Lăpuşneanu garantează în numele statului moldav trimiterea la Istanbul a 12.000 de vite anual în condiţiile în care el însuşi era proprietarul unui mare număr de cirezi.  Pentru a face loc propriei afaceri, în 1565 a evacuat 12 sate de pe ambele maluri ale Răutului în vederea amenajării unei  mari crescătorii de vite.
Cumplitele masacre boiereşti, menite să pună capăt anarhiei interne, au caracterizat această a doua domnie a lui Lăpuşneanu. Cu prilejul unei adunări obişnuite, la Iaşi, a ucis 47 de boieri, dupa Ureche, sau 60, dupa cronicarul polonez Nicolae Brzeski, pe care-i considera periculoşi
Grigore Ureche nota că la solicitarea sultanului, Lăpuşneanu a distrus cetăţile Moldovei, „făcându pre cuvântul împăratului, umplându toate cetăţile de lemne, le-au aprinsu de au arsu şi s-au răsipit, numai Hotinul l-au lăsat, ca să fie apăratură dinspre leaşi”. O notă poloneză din noiembrie 1564 pretindea că şi această cetate a fost arsă în totalitate. Capitala ţării a fost transferată la Iaşi, localitate lipsită de fortificaţii, pe motiv că Suceava, oraş fortificat şi situat în nordul Moldovei fusese afectată de lungul asediu din vremea lui Despot Vodă.  În toamna anului 1566  la Iaşi s-a serbat venirea la putere a noului sultan Selim al II-lea (1566-1574). În curând, din ordinul acestuia, oastea moldovenească lupta  în 12 mai 1565, alături de paşa de Buda iar în mai 1566, alături de tătari, împotriva cetăţii Gyula din Ungaria. În 1568, Lăpuşneanu moare, pare-se otrăvit de boieri. Domnia urmaşului său, Bogdan (1568-1572), se desfăşoară sub tutela nemijlocită a polonezilor. El se declară vasal regelui Poloniei, repetând omagiul şi tratatele de alianţă şi supunere încheiate de tatăl său.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult