În lunile aprilie şi mai 2011, în timp ce Beinur Nuredin era arestat preventiv sub acuzaţia de constituire de grup infracţional, taxe de protecţie şi şantaj practicat cu ajutorul unor funcţionari publici de la Mangalia, administraţia Tusac încheia şapte contracte de închiriere cu Marius Jireadă, zis Bomba, unul din apropiaţii interlopului. Cinci contracte au fost încheiate în ziua de 1 aprilie 2011, între Serviciul Public Administraţia Domeniului Public şi Privat din subordinea Primăriei Mangalia, reprezentat de directorul Răzvan Teodorescu, şi SC Mega Pangalia SRL, societate deţinută de asociatul unic Marius Vasile Jireadă. Alte două contracte au fost încheiate în data de 4 mai 2011. Prin aceste acte, Bomba a pus mâna pe 456 de metri pătraţi de teren în zone cu un potenţial economic de clasa I, cum ar fi Aleea Steaguri din Neptun, Complex Paradis din Jupiter, Parcul Diana din Saturn, Parcul Balnear şi Restaurant Cazino din Mangalia, la preţuri ce variază între 0,61 şi 5,95 de euro pe metru pătrat. Folosinţa asupra terenurilor a fost transmisă apropiatului lui Beinur Nuredin timp de 15 ani de zile, cu posibilitatea prelungirii, la preţurile absolut penale menţionate anterior.
242 mp pe Aleea Steaguri din Neptun, sub chiria unei garsoniere din Ferentari
Cele mai „penale” contracte sunt cele care vizează transmiterea folosinţei asupra a două terenuri gemene de pe Aleea Steaguri, primul de 120 de metri pătraţi, închiriat cu 0,91 de euro pe metru pătrat, iar al doilea de 122 de metri pătraţi, cu o chirie de 0,61 de euro pe metru pătrat. Trebuie să menţionăm că Aleea Steaguri din Neptun este cea mai specială zonă de promenadă şi comerţ de întâmpinare din staţiunile din sudul litoralului, cu posibilităţi aproape incredibile de a face bani grei de la turişti. Cu toate acestea, administraţia Tusac a gândit să înstrăineze ultimele suprafeţe disponibile la astfel de preţuri mizerabile. Cu 74 de euro pe an, nimeni nu poate închiria nimic, nicăieri în România. Până şi o garsonieră într-un bloc de nafamilişti se închiriază cu cel puţin 50 de euro pe lună, ceea ce înseamnă cel puţin 600 de euro pe an. Ceea ce nu se poate nici măcar în Ferentari, iată că se poate la Mangalia, sub bagheta magicianului Tusac. Un amănunt absolut senzaţional arată întreaga dimensiune a jafului practicat prin aceste contracte de închiriere. Astfel, primul contract al lui Jireadă zis Bomba poartă numărul 1028, în vreme ce ultimul este înregistrat sub numărul 1622. Dacă în această plajă de numere se găsesc doar contracte de închiriere, înseamnă că nici o palmă de teren din Mangalia nu a scăpat de jaf. Desigur, este posibilă şi cealaltă variantă, anume ca în plaja de numere să fie intercalate şi adrese sau contracte de alt tip practicate de ADPP. Lucrurile nu sunt simple, ca dovadă că în piaţă au apărut şi alte 22 de contracte încheiate de SC Imobiliare Litoral SRL, firma lui Ion Agache, fostul şef al direcţiei de urbanism a Primăriei Mangalia sau Cope Construct SRL, aparţinând lui Constantin Cazan, desprfe care s-a afirmat că ar fi unul din oamenii de casă ai primarului eliberat din funcţie.
Jireadă număra voturile PSD-ului la alegerile din 2008
Revenind la Marius Vasile Jireadă, trebuie să mai spunem că acesta s-a ocupat de mici afaceri de comerţ ambulant în Mangalia, fiind de notorietate relaţia de apropiere cu Beinur Nuredin. De asemenea, în anul 2008, Bomba a fost membru în Biroul Electoral al Secţiei de Votare nr. 196 din Mangalia, din partea Alianţei Electorale PSD-PC la alegerile generale din anul 2008. Fostul numărător de voturi a fost, iată, recompensat, după aproape trei ani, având acum ocazia să-şi numere metrii pătraţi de teren cu potenţial comercial. Nici apropiatul său Beinur Nuredin nu este străin de fenomenul politic din Mangalia. Astfel, interlopul a fost surprins în repetate rânduri participând la şedinţele Consiliului Local, flancat de „personalităţi” din mediul underground. De altfel, la reţinerea sa preventivă de către DIICOT, organele penale au constatat că Beinur Nuredin se folosise de şeful Corpului de Control al Primăriei Mangalia, pentru a-şi propaga ameninţările cu iz de şantaj împotriva omului de afaceri Marian Mocea, cel care a depus plângere că i s-a solicitat taxă de protecţie. La acel moment, Claudiu Tusac a luat atitudine publică, bălăcărind actul de justiţie şi arătând că angajaţii Primăriei ar fi doar nişte copii nevinovaţi care şi-au făcut treaba. Dincolo de aceste susţineri, dosarul penal curge pe instanţa de judecată, iar angajaţii Primăriei trebuie să-şi susţină nevinovăţia. Tusac nu a fost implicat în acest dosar, raporturile – dacă există – nu sunt demonstrate. De altfel, nici contractul de închirie cu Bomba nu este semnat personal de Tusac, ci de omul său de la ADPP, mai ales că Primăria nu putea promova astfel de măsuri patrimoniale fără votul a două treimi din consilierii locali. Investigaţia continuă!