Accident mortal, duminică dimineață, pe DJ222, în afara localității Mihail Kogălniceanu. Un bărbat de 43 de ani a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un stâlp de electricitate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, accidentul s-a produs astăzi, 6 septembrie, în jurul orei 7.30. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari – Compartimentul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului rutier pe DJ222, în afara localității Mihail Kogălniceanu.
Din primele cercetări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, conducea un autoturism pe DJ222, iar la un moment dat, din cauze care urmează să fie stabilite, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate.
În urma impactului, conducătorul auto a decedat.
La locul accidentului au fost mobilizate resurse medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, respectiv un echipaj SAJ B2 și un echipaj SAJ B1.
Polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Tot în această dimineață, în jurul orei 8.12, un alt accident rutier a fost raportat pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Integrată din Constanța. În eveniment au fost implicate două autoturisme. Potrivit primelor informații transmise de SAJ Constanța, nu au fost înregistrate victime.





[…] Accident mortal în apropiere de Mihail Kogălniceanu: un bărbat a murit după ce a intrat cu mași… apare prima dată în Atac de […]