În urmă cu aproape zece luni, pe 29 octombrie 2020, Vergil Chițac depunea jurământul pentru funcția de primar al municipiului Constanța.
Fusese o campanie electorală dură în care militarul Chițac și-a folosit toate armele din dotare pentru a-i tăvăli pe Stelian Ion și Decebal Făgădău, cei doi contracandidați ai săi. Apelative de genul ”Stelică Garsonieră”, ”Bulă”, ”Pinocchio”, ”Mitoman”, ”Găină toxică”, etc. făceau deliciul publicului abonat la pagina asociației Constanța Altfel.
Fanii amiralului aplaudau frenetic toate derapajele, pentru că nimic nu ne face mai fericiți decât să-i vedem pe alții târâți prin mocirlă. E un spectacol fabulos. Constanța Altfel a pariat pe mizerie și a câștigat.
Pe 1 noiembrie 2020, proaspătul primar al Constanței face prima postare pe Facebook:
”Sunt în legătură permanentă cu administratorul special al Radet și nu e nici un motiv de îngrijorare. S-a întâmplat ce ne-am așteptat. Pentru a putea prepara simultan apă caldă și încălzire CET-ul ne-a mărit temperatura agentului termic de la 65 la 72 grade Celsius. Corespunzător s-a mărit și presiunea și unele tubulaturi au crăpat. Știm, intervenim la ele, schimbăm diafragmele în punctele termice…acționăm.
O să mai fie din astea. Ne pregătim să le depistăm rapid și să acționăm cu cât mai multe echipe de intervenție. În momentul acesta nu se poate face altceva. Sistemul de termoficare va fi refăcut cu prioritate. Seară bună!”
A urmat o iarnă crâncenă, în care constănțenii au tremurat de frig în apartamente zile în șir. Avariile s-au ținut lanț. Sistemul de termoficare nu a fost refăcut cu prioritate. Va urma o altă iarnă la fel de crâncenă pentru noi.
Pe 18 noiembrie 2020, același primar ne anunță:
”Mâine voi da dispoziție ca Poliția locală să nu mai amendeze și Confort Urban să blocheze softul prin care se încasa plata prin sms pentru ca oamenii să nu mai fie păcăliți. Vom comunica pe toate canalele posibile această nouă realitate.
Situația va fi reglementată într-un nou Regulament al parcărilor ce va fi adoptat cât mai repede posibil.”
Sute de constănțeni îl felicită pentru decizie și speră într-un regulament decent. Ce a urmat vedem cu toții.
28 noiembrie 2020:
”Începând de ieri, adăpostul public pentru câinii fără stăpân a intrat în reparații serioase.
Facem curățenie, reparăm acoperișurile, țarcurile și gardurile exterioare.
Animalele nu vor mai suferi de frig, ploaie și vânt. Țarcurile vor fi izolate și în fiecare cușcă se vor monta europaleți care sunt căptușiți cu paie.
Toate rigolele și gurile de scurgere au fost decolmatate.”
Am asistat la o amplă campanie derulată de un ONG care a pozat și a aproximat numărul maidanezilor din municipiu Constanța. Animalele sunt tot pe străzi și umblă în haite prin mai toate cartierele.
4 decembrie 2020
”Sărbătorile sunteți voi!
Nu luminițele și cu siguranță nu Primăria vă vor putea face sărbătorile mai frumoase.
Spiritul acestora stă în fiecare dintre noi! (…)
Risipa banilor publici este cea care a adus culoare gri acestui oraș!
M-aș fi bucurat ca cei care înveninează mediul online să fi observat mobilizarea de a curăța străzile și parcurile, de a le spăla, pentru a combate ceva ce ar putea distruge spiritul acestor sărbători. (…)
Am dat luminițele pe lumina adusă în Primărie!
Vă aștept în jurul brazilor, dacă situația ne-o va permite!”
De altfel, nici școlarii și preșcolarii nu au mai primit cadouri de Crăciun de la municipalitate, dar au înțeles și ăștia mici că e mai importantă lumina adusă în primărie prin cooptarea în echipa lui Vergil Chițac a celebrului Horia Constantinescu.
15 decembrie 2020
”Cum bine știți, bursele sunt plătite cu bani de la bugetul de stat, iar până la acest moment nu am primit nicio sumă cu această destinație. Am convocat ședință extraordinară a consiliului local pentru plata doar a burselor sociale, întrucât sunt adresate celor în nevoie, iar numărul acestora a crescut de la începutul anului. Am avut în vedere perioada sărbătorilor pe care o parcurgem și am urmărit ca aceste sume să ajungă la cei în nevoie până în Crăciun.
În perioada următoare urma să identificăm surse pentru plata burselor de performanță, a celor de merit și de studiu. În primărie se acționează deja în acest sens.”
Scandalul burselor ajunge în presa națională. Profesorul Chițac amenință o elevă cu plângere penală, chiar în ședința de consiliu local.
Pe 4 ianuarie 2021 aflăm, nu de pe Facebook, că fără să organizeze concurs, Vergil Chițac a numit-o city manager pe Felicia Ovanesian, cea care s-a ocupat de campania electorală, coordonând asociația Constanța Altfel. Numirea doamnei s-a făcut în mare taină, în ultima zi din anul 2020.
13 ianuarie 2021
” (…) Nu a fost aplicată nicio sancțiune pentru starea de degradare în care a fost lăsată să ajungă Grădina de vară din Constanța.
Nu abandonăm acest spațiu emblematic al orașului, vrem să-l readucem la viață și să redevină un loc iubit de toată lumea. Căutăm soluții. Vrem să vedem care sunt căile legale și despre ce bani e vorba.
Orice contribuție e binevenită! Nu pentru că nu avem banii necesari deși problemele financiare ale Primăriei Constanța nu sunt simple…cât mai ales pentru faptul că acesta ar fi mesajul că vă pasă. Cea mai mare amenințare a noastră în ultimii 20 de ani nu a constituit-o un om sau altul…ci nepăsarea.”
Au trecut șapte luni de atunci și Grădina de vară din Constanța arată exact la fel. Nepăsare se spune?
9 martie 2021 – Vergil Chițac ne anunță că într-un garaj din curtea CT BUS s-au găsit documente importante.
”Oare a încercat cineva să șteargă urmele celor 20 de ani de administrație roșie? (…) Cea mai mare parte din documente proveneau de la Direcția Patrimoniu și Cadastru din cadrul primăriei. Ați ghicit, aveau legătură cu terenuri… Din 823 bibliorafturi provenite de la această direcție, cu privire la 746 s-au dispus măsuri de reintroducere în fondul arhivistic activ. Altfel spus, aceste documente nu îndeplineau condițiile legale de casare, unele dintre ele trebuind chiar să fie păstrate permanent.”
A venit DNA-ul, Poliția sau orice altă instituție abilitată? Nu, a fost o altă fumigenă lansată în spațiu public doar ca să distragă atenția. Nu ne-a mai povestit nimeni nimic despre aceste ”documente”.
24 martie 2021
”Dragi constănțeni, începem lucrările. Astăzi vreau să anunț semnarea contractului de execuție pentru reabilitarea tronsonului dintre gară și stațiunea Mamaia (Bd. 1 Decembrie 1918 și Bd. Alexandru Lăpușneanu), cu o suprafață de 143.000 mp și o lungime de 5,6 kilometri. (…) Prin aceste lucrări urmărim încurajarea utilizării transportului public și a celui alternativ, fluidizarea traficului și eliminarea poluării.
Mai mult decât atât, concomitent cu acest proiect vom proceda și la înlocuirea magistralei termice de pe același tronson, pentru a evita clasicele situații în care o lucrare nouă de suprafață este spartă imediat pentru lucrări la rețelele subterane. În acest fel, câștigăm pe toate planurile.
Vă rog să fiți înțelegători cu privire la eventualul disconfort creat odată cu deschiderea șantierelor din orașul nostru în perioada următoare. Trebuie să înțelegem că doar așa vom putea micșora decalajul față de orașele din vest și față de lumea occidentală. Și vă garantez că vom reuși, iar Constanța va redeveni cu adevărat puternică. Aveți încredere!”
Au trecut cinci luni. Abia acum, în plin sezon estival, au început timid să sape pe bulevardul Lăpușneanu și să refacă bucăți din bulevardul Mamaia. Ambele proiecte au fost lăsate de vechea administrație. Chițac trebuia doar să continue. Dificil și de data asta!
5 aprilie 2021
”Am depus acțiuni în instanță pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată. Mazăre, Constantinescu, Nejloveanu, Giurgiucanu, Borcea și alții, trebuie să plătească din banii lor prejudiciul creat constănțenilor.
Sumele puteau fi deja confiscate când au fost condamnați dacă Felix Stroe nu propunea neangajarea Consiliului Local ca parte vătămată în proces. El a propus, consilierii au votat cu 2 mâini, căci deh, de aceea avem un cartier pe malul mării numit al Consilierilor.
Am făcut acest pas pe care defuncta administrație a refuzat să-l facă pentru a-și proteja capii și acoliții.
Am încredere că justiția ne va da și de această dată dreptate și vom recupera prejudiciul cauzat.
Aveți încredere!
Așa cum am mai spus și aici – https://atacdeconstanta.com/primaria-constanta-are-strategie-daca-nu-poti-sa-i-convingi-zapaceste-i/ – nu se va recupera nimic, în schimb se cheltuie bani publici aiurea.
20 aprilie 2021
”Astăzi am inițiat procedura de achiziție pentru documentația aferentă îmbunătățirii mediului urban din două mari cartiere, Inel II și Tomis Nord, vor urma și altele. Proiectele vor fi realizate cu finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență̆, având o valoare estimată de circa 20 milioane de euro. Printre obiective se numără crearea unei rețele de spații verzi cu sistem de irigat, extinderea zonei pietonale și a celei de recreere, creșterea calității spațiului public prin modernizarea mobilierului urban, a iluminatului și a căilor de deplasare nemotorizată. Toate zonele care acum sunt dezafectate și degradate vor fi readuse la viață în beneficiul cetățenilor. Aveți încredere!”
PNNR nu a fost aprobat. Au căzut și proiectele astea.
3 mai 2021
”Astăzi este Ziua Mondială a Libertății Presei, o adevărată sărbătoare a democrației. După cum știm, presa reprezintă cea de-a patra putere în stat, după cea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. Vreau să transmit mesajul meu de mulțumire tuturor acelora care, prin munca lor zilnică, ajută societatea românească să progreseze. România are nevoie de o presă credibilă și sănătoasă, care să ne mențină pe drumul cel bun.”
În zece luni, Vergil Chițac a organizat o singură conferință de presă, online, la începutul mandatului. Fuga de ziariști este sportul preferat al primarului Constanței. De altfel, a demonstrat în repetate rânduri, prin intermediul angajaților săi, că disprețuiește jurnaliștii.
31 mai 2021
”Sunt alături de cetățenii blocurilor 2 și 3 de pe strada Cișmelei numărul 21 și voi apela la toate pârghiile legale pentru a opri construirea unui spațiu comercial pe spațiul verde retrocedat de Mazăre, respectiv autorizație semnată de Făgădău, avându-i complici pe consilierii locali care în 2006 au votat să se schimbe destinația terenului de la verde la numai bun de betonat.
Aveți încredere!”
Între timp, a început construcția. Oamenii au rămas cu încrederea și cu primarul alături, la vila lui din Eforie.
19 iulie 2021.
” (…)Suntem pe punctul de a demara procedura de achiziție a peste 150 de stații CT Bus. Acestea vor fi demne de anul 2021 și vor oferi tot confortul necesar călătorilor.
Din cauza birocrației și a tuturor obligativităților pe care le avem, procedurile se desfășoară într-un ritm lent, dar ele trebuie respectate întocmai pentru ca orașul nostru să se poată bucura de un transport în comun civilizat. De aceea nu mă hazardez să estimez momentul la care achiziția va fi finalizată, mai ales că, după cum știm, la licitație e posibil să nu se prezinte nimeni, ofertele de la cei interesați pot fi neconforme, pot exista contestații, pot exista întârzieri de tot felul.
Dar un lucru e sigur: pentru prima dată în peste 30 de ani, administrația locală este interesată de transportul în comun din orașul nostru. Și vă asigur că îl vom aduce la standardele pe care ni le dorim cu toții. Aveți încredere!”
Pare un banc de la Radio Erevan. Între timp, constănțenii stau în stații înfruntând eroic ploi, vânturi sau caniculă.
13 august 2021:
”Dragii mei, am semnat contractele care vor permite o regenerare semnificativă a mediului urban în două dintre cartierele Constanței: Tomis Nord și Inel 2. (…) Ulterior obținerii fondurilor nerambursabile, va urma licitația pentru achiziția lucrărilor de execuție propriu-zise. În încheiere aș vrea să vă mai anunț că lucrăm la documentații similare pentru cartierele Delfinariu și Compozitorilor (în cazul acestuia din urmă ne mișcăm mai greu din cauza incertitudinii ce planează asupra proprietății unor terenuri, retrocedate sau notificate în baza diverselor legi reparatorii). Vă țin la curent cu evoluția proiectelor.
Aveți încredere!”
Dragii lui, omul abia se apucă de proiecte! Experiența de până acum, cu caiete de sarcini întocmite greșit și cu proiecte de hotărâre nelegale ne demonstrează că există șanse mari ca aceste documentații să nu fie eligibile pentru finanțare. Asta în cazul fericit în care vor fi întocmite. Momentan, vorbim de…cai verzi pe pereți.
Despre cum s-au oprit construcțiile pe spații verzi, despre demolarea blocurilor ridicate abuziv, despre orașul verde și aerisit promis în campania electorală nici nu mai are sens să vorbim. Asociația Constanța Altfel privește în altă parte și primește sponsorizări de la rechinii imobiliari pe care îi hăituia și îi demoniza în urmă cu mai puțin de 1 an. Dar asta este altă discuție.
Am adunat aici doar o mică parte din multele povești pe care le-a spus, de-a lungul timpului, bătrânul nostru primar.
Nu trebuie să ne supărăm pe el, pensionarii asta fac, spun povești nepoților și îi trimit la somn.
Noapte bună, Constanța!