”Premierul demis NU este Mesia, nici omul providențial! Orice comparații de acest fel, făcute cu abnegație de boții și aplaudacii de partid, sunt un afront la adresa românilor.
Așa-zisele realizări ale lui Ilie Bolojan arată exact contrariul imaginii pe care se străduiesc din răsputeri să i-o construiască peneliștii și useriștii: s-a intrat oficial în criză economică, inflația a ajuns la peste 10%, de patru ori mai mare decât media europeană, iar consumul și producția industrială s-au prăbușit.
Oriunde pui degetul în sectorul economic, dai peste efectele nocive ale politicii de austeritate duse cu încăpățânare de premierul demis: băncile și-au revizuit în mod negativ prognozele, mii de firme s-au închis, zeci de mii de salariați și-au pierdut locurile de muncă, iar românii au sărăcit.
Acesta este bilanțul așa-ziselor reforme, decise de unul singur de premierul demis. Cei care susțin că este susținut de români ori sunt rupți de realitate, ori mint! Imaginea cu Piața Victoriei goală, la mitingul organizat în preziua moțiunii pentru susținerea lui Bolojan, vorbește cât o mie de cuvinte peneliste sau useriste.
Românii s-au pronunțat clar: dezastrul economic produs de Bolojan trebuia oprit! PSD a făcut ce trebuia și, apoi, a prezentat soluția: un guvern cu aceeași coaliție, dar cu un alt premier.
Dacă celelalte partide nu sunt de acord, social-democrații ori merg în opoziție, ori încearcă să formeze o altă majoritate fără partide anti-europene.”, a transmis Stroe Felix, senator PSD Constanța.


