AcasăActualitatePrimăria Constanța modernizează trecerile de pietoni din stațiunea Mamaia

Primăria Constanța modernizează trecerile de pietoni din stațiunea Mamaia

Primăria Municipiului Constanța continuă implementarea unor măsuri menite să asigure confortul participanților la trafic și să reducă riscul accidentelor rutiere. Având în vedere frecvența ridicată a traficului pietonal din stațiunea Mamaia, s-a decis reconfigurarea unor treceri de pietoni, prin amplasarea a paisprezece scuaruri mediane. Prin implementarea acestei măsuri s-a urmărit creșterea siguranței participanților la trafic, precum și fluidizarea traficului rutier.

În zona axului drumului a fost construit un refugiu pietonal, protejat de garduri, care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, înainte de a continua traversarea. La finalul lucrărilor, au fost aplicate marcajele transversale și au fost amplasate indicatoarele rutiere iluminate intermitent pe timpul nopții sau atunci când condițiile meteorologice sunt nefavorabile.

Măsura reamenajării acestor treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la participanții la trafic, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța- Serviciul Rutier.

Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!