Astăzi, instanța a decis suspendarea taxei de 200 de lei pe care constănțenii care dețin autoturisme erau obligați să o achite, printr-o hotărâre a Consiliului Local.
”Taxa VC de 200 lei pe 2026 a fost pusă pe pauză de instanță. Stop joc.
Tribunalul Constanța a suspendat executarea hotărârii de consiliu prin care administrația locală a reintrodus taxa VC de 200 lei pentru anul 2026 (HCL nr. 462/23.12.2025).
Decizia nu e definitivă, dar efectul e simplu: cât timp e suspendată, taxa nu mai poate produce efecte. Ș mai are un efect: s-a demonstrat că avem o administrați locală îndârjită împotriva constănțenilor, dar și penibilă!
Povestea o știți: după ce aceeași taxă pentru anul 2025 a fost anulată de instanță, au insistat să o reintroducă, au făcut ședințe, au făcut comunicate, au făcut încasări… și au reușit să facă exact ce face Constanța cel mai bine uneori: să se facă de rușine iar și iar. ȘI nu din vina noastră!
Administrația (primar + SPIT) și consilierii locali servili care au votat reintroducerea au acordat credit, din nou, unei construcții fiscale aberante, nelegale.
Important pentru toți: nu mai aveți obligația de a achita taxa VC de 200 lei cât timp este suspendată de instanță. Dacă vi se cer sume/vi se generează obligația, cereți clarificare în scris și oprirea aplicării până la soluția definitivă.”, spune Felicia Ovanesian.
De altfel, SPIT a și scos această taxă de pe decizia de impunere, în această dimineață.




[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com” […]