Președintele Senatului Universității Maritime Constanța, Cornel Panait încearcă să pună presiune pe profesorii din cadrul instituției, cerându-le să se delimiteze de acțiunea de astăzi a Ligii Studenților. Panait dorește întocmirea unui tabel cu semnături prin care cadrele didactice să accepte faptul că la întâlnirea cu rectorul Universității Politehnice București, Mihnea Costoiu, studenții prezenți în Aulă nu sunt reprezentativi.
Mai mult, Panait spune că discuția a fost dominată de manifestări violente și huiduieli.
Reamintim faptul că în cadrul întâlnirii de astăzi, unde studenții au spus clar că nu doresc intrarea UMC sub umbrela Universității Politehnice, Cornel Panait a declarat:
”Dacă studenții vor fi împotriva acestui proiect, nici măcar parcursul până la referendum nu mai continuă.”
Iată că, la doar câteva ore de la acestă declarație, revine și le cere profesorilor să nu recunoască legitimitatea celor prezenți în Aulă. Studenții se pot aștepta și la o serie de represalii.
Rămâne să vedem câte semnături va strânge.




