Articolul publicat în urmă cu câteva zile, ”Ce se ascunde în spatele dispariției Universității Maritime Constanța”, a făcut multe valuri, atât la Constanța, cât și la București.
Lucrurile au căpătat o turnură mult mai complicată pentru că studenții UMC s-au poziționat ferm împotriva intrării instituției într-o mega universitate națională care va fi condusă, cel mai probabil, de un rector condamnat penal. Detalii aici
Din comunicatul studenților UMC se rețin următoarele:
”Aparent, sunt toate șansele ca inclusiv la acest referendum organizat peste câteva săptămâni părerea noastră să nu conteze, deși noi suntem beneficiarii direcți ai activității didactice și de cercetare a universității.
Mi se pare inadmisibil că se ia totuși în considerare această idee, care vine la pachet cu pierderea identității, a istoriei, a tradiției, a vocii, a vizibilității și a tot ceea ce reprezintă Universitatea Maritimă din Constanța în plan local și național.”
Dacă studenții UMC se gândesc la pierderea identității, istoriei, tradiției și vizibilității, și mai îndreptățiți să gândească la fel ar trebui să fie cadrele didactice și studenții Universității Politehnice din București a căror istorie și tradiție este mult mai glorioasă și datează de peste 130 de ani.
În articolul din 9 noiembrie am prezentat interesele din spatele acestui mare proiect și anume preocuparea anumitor persoane de a rămâne pe scaune înalte, chiar dacă legea le interzice să mai dețină funcții de conducere.
Din informațiile publicate în ultimele zile există suspiciuni rezonabile că acest proiect se discută prin cafenele bucureștene de peste nouă luni.
Se pune întrebarea cine l-a împuternicit pe Cornel Panait să poarte asemenea negocieri? Dar oare avea nevoie Cornel Panait de împuternicire? Materialul publicat de Constanta Info a confirmat ceea ce toată lumea suspecta și bârfea pe la colțuri: Panait este și rector, și președinte al Senatului, și președinte al Consiliului de Administrație, și orice vrea el.
Articolul menționat demonstrează fără echivoc că acesta semnează, prin încălcarea grosolană a legii, în numele rectorului. Și nu semnează orice documente, ci toate documentele, inclusiv pe cele bancare, pentru că este delegat de rectorul Violeta Ciucur ca ordonator de credite.
În acest caz se ridică două întrebări:
– Ce face Violeta Ciucur pentru salariul de rector, dacă toate atribuțiile i-au fost delegate lui Cornel Panait?
– Ce fac ceilalți prorectori dacă Cornel Panait ia toate deciziile?
Revenind la problema dispariției universității, Carta UM nu are nici măcar un singur articol care stabilește posibilitatea de a se organiza referendum cu privire la fuziuni sau desființare voluntară.
În aceste condiții și în urma discuțiilor cu mai mulți avocați am aflat că procedura normală de organizare a unui astfel de demers este ca o persoană, chiar și portarul dacă este angajat cu carte de munca la UMC, poate face consiliilor profesorale o astfel de propunere.
Consiliile profesorale consultă departamentele din fiecare facultate și după aceea supun la vor propunerea.
În cazul în care aceasta trece este supusă la vot în Senat și în cazul aprobării rectorul organizează referendumul, deci rectorul, nu președintele Senatului care nu are atribuții executive.
Funcția de președinte al Senatului nu este considerată o funcție de conducere motiv pentru care președinții de Senat nici măcar nu depun declarații de avere.
Este, însă, foarte posibil ca înainte de a se organiza un astfel de referendum sa apară o propunere prin care altcineva să ceară consiliilor profesorale organizarea unui referendum pentru a decide, o dată pentru totdeauna, dacă cineva, oricine, are dreptul să propună organizarea unui referendum pentru desființarea voluntară a universității.
Revenind la logica acestei fuziuni, dacă nu ar exista interese strict personale s-ar lăsa toate universitățile membre să-și desemneze noile conduceri (urmează alegeri în anul universitar 2023-2024), s-ar comanda un studiu de impact pentru fiecare universitate în parte și pentru posibila nou costrucție ca un întreg. Pe baza rezultatelor studiului, fiecare universitate poate decide, în cunoștință de cauză, dacă vrea să participe sau nu la proiect.
La momentul actul pentru UMC acest proiect aduce dezavantaje certe (pierdere nume, pierdere tradiții, identitate etc) și avantaje incerte cum ar fi:
- Câți dintre absolvenții de liceu vor alege o facultatea a UPB cu perspective neclare sau o facultate a Academiei Navale care oferă certitudini
- Contractele studenților expiră la momentul desființării UMC și pentru cei din anul III/IV nu va face mare diferență dacă pe diploma lor scrie UMC sau UPB, deși nici aici nu este atât de simplu pentru că legile de brevetare sunt făcute menționând că absolvenții UMC au dreptul să susțină examenul de brevet și modificarea legilor va lua timp. Pentru studenții din anul I/II incertitudinile sunt aceleași cu cele prezentate mai sus. Câți dintre ei se transferă la Academia Navală?
- De numărul de studenți depinde numărul de posturi didactice, deci este foarte posibil ca anumite cadre didactice să nu mai aibă ore și să fie transferate la alte departamente cu ore în normă. Poate la Constanța, poate la București sau, de ce nu, la Pitești.
Acestea sunt doar câteva dintre probleme, dar cu siguranță fiecare cadru didactic are propriile incertitudini.
Nu același lucru se poate spune și despre personalul TESA pentru care nu contează dacă studenții sunt la Marină, Construcții, Sport, Muzică sau chiar la specializarea de Influencer, care s-a înființat la Galați.
De aceea este anormal ca cei din TESA să participle la vot, pentru că ei nu au absolut nimic de pierdut. Dacă referendumul trece, locul lor de muncă este asigurat, dacă referendumul nu trece locul lor de munca este asigurat, asta în cazul în care în spatele deciziei nu se ascunde iminența falimentului UMC.
