Astăzi, în aula Universității Maritime Constanța, s-au purtat o serie de discuții care, cel mai probabil, vor conduce la dispariția UMC.
Așa cum a lăsat de înțeles Cornel Panait, profesorii și personalul TESA vor avea de ales între rămânerea UMC cu perspectiva sumbră a dispariției unor specializări ca urmare a reducerii numărului de studenți sau păstrarea tuturor specializărilor și structurilor actuale cu excepția dispariției funcției de rector într-o construcție nou creată în jurul Politehnicii București
În cadrul UMC doar aproximativ 10% din locurile scoase la concurs, la studii de licență, sunt finanțate de la bugetul de stat, restul fiind locuri cu taxă. În contextul crizei economice Universitatea se va vedea pusă în fața unor alegeri grele: să majoreze semnificativ taxele de studiu (care se învârt în jurul acelorași sume de mulți ani, deși costurile salariale au crescut semnificativ), să continue să găsească idei creative (formații de studiu mai mari, seminarii făcute cu 2/3 grupe și laboratoare cu 1/2 grupe), care contravin, însă, regulilor ARACIS sau chiar să desființeze specializări.
În condițiile reducerii numărului de absolvenți de liceu care promovează bacalaureatul și adâncirii crizei economice este de așteptat ca cea mai probabilă variantă să fie aceea a scăderii numărului de studenți, ceea ce va duce la dispariția unor specializări și, implicit, a unor locuri de muncă. Alternativa propusă este negocierea păstrării tuturor locurilor de muncă și specializărilor în cadrul noii construcții universitare.
Oferta merge și mai departe: s-a promis că se păstrează doi decani, trei prorectori, din care unul coordonator (să fie Cornel Panait?), toate departamentele cu șefii aferenți și tot personalul TESA.
Este acesta un măr otrăvit?
Cel mai probabil da, deoarece în noua construcție nu pot exista standarde diferite și, prin urmare, nu se vor accepta departamente cu 8/9 oameni cum sunt la UMC și departamente de 50/60 de oameni cum sunt în Politehnică. Prin urmare, după primul ciclu electoral normele de reprezentare vor trebui să fie unice, ceea ce înseamnă că peste patru ani, cel mai probabil, vor dispărea o parte dintre prorectori/decani/șefi de departamente/sedii de compartimente TESA și, evident, se va reduce din personalul TESA.
S-a stabilit că timp de 10 zile se vor strânge întrebări despre noua construcție, urmând ca după alte 10 zile Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice București, și Anton Hadar, președintele Senatului UPB, să răspundă întrebărilor ridicate de personalul UMC, iar peste încă 10 zile să se voteze dacă se optează pentru această variantă.
Dezvoltarea viitoare a noii construcții va depinde de numărul de studenți, iar aici ar putea fi probleme serioase, deoarece standardele mai ridicate ale Politehnici București ar face ca absolvenții liceelor mai slab cotate, care formau grosul candidaților la UMC din ultimii ani, să se îndrepte către Academia Navală, care, probabil, își freacă palmele de bucurie în acest moment.
Nu în ultimul rând, rămâne de văzut cum se vor raporta ANR, Ceronav și Ministerul Transporturilor la noua construcție și câtă incertitudine va aduce acest lucru.
Substratul acestei ”combinații” trebuie căutat în întâlnirea pe care noul ministru al Educației, Ligia Deca, a avut-o cu reprezentanții studenților. Aceasta a fost fermă în a susține cererea studenților ca numărul de mandate ale rectorilor să fie maxim două. Ironia sorții ar face ca Ligia Deca, absolventă a UMC, să semneze dispariția UMC.
Mihnea Costoiu are două mandate la conducerea Politehnicii București și nu mai poate candida. Apariția acestei Universități noi va fi ca o gură de oxigen, pentru el, deoarece îi va mai asigura două mandate de rector.
Șansele ca propunerea să treacă la vot sunt foarte mari, deoarece personalul TESA îi este loial lui Cornel Panait și, probabil, va vota în proporție de 80/90 % pentru fuziune. Astfel, va mai fi nevoie de doar 20/30 % voturi ale cadrelor didactice.
Cornel Panait, în generozitatea sa, a propus ca referendumul să se considere acceptat dacă votează 60% din personalul didactic și TESA.
Universitatea are o istorie zbuciumată, cu multe realizări în primii ani de după revoluție, cu implicare în viața socială și politică, dar și cu multe scandaluri: descindere DGA, care s-a lăsat cu arestări, scandaluri cu foste și actuale cadre didactice.
Chiar astăzi, în timpul dezbaterii, dl. Dumitrache Luois a pus sub semnul întrebării lucrările scrise de către Cornel Panait de-a lungul timpului.
Vom reveni



