Ieri a fost promulgată legea prin care lupta împotriva cancerului în România devine politică națională.
”România se aliniază la standardele europene, de la zona de prevenție și diagnosticare timpurie până la tratamente inovative, ceea ce va mări considerabil șansele de a învinge boala.
După ce vor fi elaborate normele de aplicare a legii, începând de anul viitor toți românii vor avea dreptul la servicii medicale de prevenire, diagnostic și tratament, servicii de îngrijire, consultații psihologice și de nutriție, servicii sociale și indemnizații lunare de hrană.
Cancerul este una dintre principalele cauze de deces în rândul românilor. Un program sustenabil și un plan coerent de luptă împotriva acestei maladii pot preveni și pot reduce semnificativ îmbolnăvirile.
Doar prin astfel de angajamente asumate și strategii concrete puse imediat în practică putem veni în sprijinul celor ce au nevoie.”, a declarat Cristina Dumitrache, deputat PSD Constanța.



