Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat miercuri, 16 martie 2022, în dosarul firmelor de pilotaj din Portul Constanța.
Instanța a respins cererea formulată de reclamanţii Asociaţia Piloţilor Matitimi din România Euxin Pilot şi Asociaţia Piloţilor Maritimi Independenţi Tomis în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrasctructurii și a admis cererea de intervenţie în interesul altei persoane formulată de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A.
Este al treilea proces pe care firmele de pilotaj îl pierd la ÎCCJ.
Reamintim faptul că de la 1 ianuarie 2021 serviciul de pilotaj din Portul Constanța a fost preluat de către CN APMC S.A., ca o măsură eficientă din punct de vedere al siguranței navigației.
În porturile europene, serviciile de pilotaj sunt considerate servicii de interes public, care nu pot fi supuse unui sistem concurențial și sunt asigurate de administrațiile portuare sau o asociație profesională UNICĂ. Totodată, din analizele efectuate până în prezent, a rezultat faptul că prestarea serviciului de pilotaj de către administrația portuară prin corpul propriu de piloți va conduce în principal la creșterea calității serviciului, dar și la scăderea costurilor și, în final, la creșterea atractivității porturilor românești pe piața transporturilor de mărfuri.
Actul legislativ, care a fost aplicat din 1 ianuarie 2021, a fost supus dezbaterii publice, dezbatere la care au participat, alături de reprezentanții Ministerului Transporturilor, ai Consiliului de Supraveghere din domeniul naval, din cadrul Consiliului Concurenței, ai administrațiilor portuare și reprezentanții asociațiilor piloților și cei ai Constanța Port Business Association, iar prevederile acestuia nu au fost contestate.
În urma acestei schimbări, firmele de pilotaj au organizat o serie de proteste și s-au deschis mai multe procese pe rolul instanțelor.
Toate deciziile judecătorești de până acum au fost în defavoarea companiilor de pilotaj.





