AcasăActualitateTentativă de sinucidere la CNE Cernavodă. Un jandarm s-a împușcat în cap

Tentativă de sinucidere la CNE Cernavodă. Un jandarm s-a împușcat în cap

”Marți 09 martie, la ora 7:47, un subofițer al Unității Speciale 72 Jandarmi Protecție Instituțională Cernavodă aflat în serviciu a folosit pistolul din dotare provocându-și o rană la nivelul capului.

Imediat, colegii au anunțat producerea evenimentului. Militarul, în vârstă de 43 de ani se afla în serviciu la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă și a fost transportat de urgență la o unitate medicală, în stare gravă, cu un elicopter SMURD.

În momentul de față nu se cunosc cauzele care l-au determinat pe colegul nostru să recurgă la un asemenea gest. A fost declanșată o anchetă de către unitatea de Parchet competentă.

Subofițerul, cu o vechime în serviciu de peste 21 de ani, are la activ trei misiuni internaționale, iar la ultima evaluare psihologică, din luna septembrie a anului 2020 a fost declarat apt.”, a transmis Jandarmeria Cernavodă. 

Potrivit medicilor, bărbatul este inconștient, are plagă occipitalp, iar starea lui este instabilă.

A fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, fiind în comă.