AcasăActualitateRadu Cristian, un primar milionar în euro într-un oraș aproape falit

Radu Cristian, un primar milionar în euro într-un oraș aproape falit

Sub administrația lui Radu Cristian, municipiul Mangalia e aproape falit. Este orașul cel mai îndatorat din România.

Printr-un sistem pe care numai el știe cum l-a realizat, Radu a reușit să acumuleze datorii publice de 5 milioane de euro, bani pe care îi vor achita locuitorii orașului în următorii zeci de ani.

Unde s-au dus aceste milioane, cine a beneficiat de ele și cum s-a ajuns în această situație doar primarul poate să spună.

Un singur lucru este cert: Cristian Radu a adunat, în ultimii ani, o avere de peste 9 milioane de euro, moștenind-o pe mama soacră.

Care mamă soacră a investit inspirat doar în terenuri din Mamaia Sat și Constanța. Tot aici, bătrâna doamnă a achiziționat și o serie de spații comerciale pe care le fructifică moștenitorii, adică primarul Mangaliei. Plus o superbă vilă în care locuiește edilul. Da, primarul Mangaliei stă în Constanța.

Interesant este faptul că edilul nu are nici măcar un metru de teren în orașul pe care îl conduce, ceea ce înseamnă că a știut tot timpul că Mangalia va fi un loc mort, înglodat în datorii și lipsit de perspective.

Cristian Radu a lucrat după un plan bine stabilit: distrugerea orașului și sărăcirea populației.

În prag de alegeri ne prezintă proiecte de mare anvergură, pubele de gunoi și asfaltări de bulevarde. Câți investitori a atras Cristian Radu în Mangalia? Câte locuri de muncă a creat în mandatul său?Unde este strălucirea de altă dată a stațiunilor? Unde este dezvoltarea turistică pe care a promis-o?

Un individ care nu a participat la nicio ședință de consiliu local în ultimii ani, deși este primar, nu poate să răspundă la aceste întrebări.

Pentru Cristian Radu, Mangalia a reprezentat doar sursa de îmbogățire a lui și a apropiaților săi. Atât și nimic mai mult!

Încă un mandat la primărie și Radu Cristian va ajunge în top Forbes, în timp ce Mangalia se va transforma în cea mai săracă localitate din România.

La Mangalia, viitorul nu sună deloc bine!

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab