Pe lista unităților de cazare în care vor fi băgați în carantină românii care vin din Italia se află și Hotelul Dunărea din Eforie.
La aflarea veștii că în orașul pe care îl conduce vor fi aduși oameni suspecți de coronavirus, Robert Șerban a reacționat într-o manieră cel puțin ciudată, acuzându-și colegii și șefii de partid că nu i-au cerut părerea când au luat această decizie:
”O spun cu tristețe, trăiesc acum un sentiment de amărăciune, de furie și neputință. Peste capul meu, fără a fi consultat, fără a putea să vă întreb la rândul meu pe dumneavoastră, Eforie poate, atenție! spun poate deveni zonă de carantinare. Știu, e situație de urgență în România, hotărârile le iau alții, dar oamenii, dorințele lor, nu mai există? Eforienii sunt îngrijorați de soarta lor, dar nu-i uită pe ceilalți, sunt solidari cu cei care se întorc în România.
Firesc, îmi cer să le răspund la o întrebare: noi, cei din Eforie, nu existăm, nu ne întreabă nimeni, nimic?
Vă răspund: nu am fost consultat dacă sunt de acord cu carantinarea persoanelor la Eforie. La București decizia a fost luată de CNSU;
nu am fost întrebat dacă am vreo soluție pentru această problemă și ce măsuri pot fi luate; nu știu cum a ajuns o anumită unitate turistică din Eforie pe lista spațiilor destinate carantinării. Repet! Caut soluții, aștept sugestii! Am încredere că există o rezolvare.”



