AcasăActualitatePrimăria Constanța și-a făcut trust de presă. Profesioniștii lui Decebal Făgădău ”rup”...

Primăria Constanța și-a făcut trust de presă. Profesioniștii lui Decebal Făgădău ”rup” facebook-ul în două

Nu știu exact cine se ocupă de imaginea primarului Decebal Făgădău sau de cea a Primăriei Constanța, dar știu că și la capitolul ăsta instituția e praf.

Au fost angajați pe bandă rulantă oameni, mulți din presă, care să gestioneze partea de comunicare și promovare, oameni care au reușit performanța de a rupe toate punțile de legătură dintre primărie și presa constănțeană.

Asta și pentru că o minte luminată a venit cu ideea ca Primăria Municipiului Constanța să aibă o pagină de facebook pe care să se posteze filmulețe, știri, interviuri, etc., astfel încât să nu mai fie nevoie de presă.

Găsim, așadar, pe pagina de facebook reportaje făcute de angajații primăriei, știri despre gastronomie, tradiții, vreme, asfaltări, treceri de pietoni sau petrecerea tipului liber, se fac live-uri de pe la tot felul de evenimente, care de multe ori nu au nicio legătură cu primăria. Practic și-au realizat propriul lor trust de presă pe facebook.

Pe lângă reporteri, cameramani sau crainici, în birourile primăriei găsim și moderatori de comentarii, indivizi care se ocupă exclusiv de șteregerea scrierilor neprietenoase ale cetățenilor de pe pagina de socializare a primăriei.

Nu poți să lași toți necăjiți să comenteze aiurea la ditamai instituția statului.

În fine, după ce postează ei ce au de postat, comunicatorii sufletului trimit informațiile și către media, într-o maximă bătaie de joc.

Hilar este faptul că cei din echipa asta de promovare au impresia că sunt undeva deasupra tuturor, că se descurcă fantastic pe facebook și că foștii lor colegi de breaslă sunt o adunătură de fraieri care nu lucrează la stat pe salarii mari.

Și pentru că avem de-a face cu niște profesioniști, nu se publică nimic legat de blocurile care apar pe spațiul verde ca ciupercile după ploaie, de autorizațiile de construcție emise dubios, de împrumuturi bancare, de gropile din oraș, de străzile neasfaltate, de contracte și multe altele, informații care chiar îl interesează pe cetățeanul plătitor de taxe.

Se merge pe principiul, dacă nu vorbim despre ele, nu există.

Dragilor, lucrurile stau cam așa: v-ați creat o bulă a voastră în care vă felicitați între voi, vă premiați, vi se pare că sunteți fantastici, profesioniști, imbatabili și că nu mai aveți nevoie de nimeni.

Trăiți într-o realitate paralelă, în care voi sunteți cei mai buni, mai frumoși și mai capabili, iar restul nu contează.

Ați făcut praf imaginea primăriei și a primarului, care oricum nu se aflau în cea mai fericită lumină!

Nu știu cine vă coordonează atât de prost, dar pot să-l înștiințez pe Decebal Făgădău că și-a luat o mare țeapă cu voi.

O să se convingă de asta la următoarele alegeri.