În cazul în care avem nevoie de un medic, mergem la spital.
Puțini știu că Spitalul Județean Constanța funcționează după reguli părtinitoare, împotriva tinerilor medici.
Am ajuns în situația în care o tânără specialistă are 14 gărzi într-o lună (aproape toate de noapte), iar specialiștii angajați ai secțiilor medicale fac jumătăți de gărzi, specialist cu specialist, timp de 6 ore, numai ziua. În timpul nopții, apare surpriza – de foarte multe ori niciun specialist pe secție, ci doi rezidenti.
E adevărat că rezidenții trebuie puși în liniile de gardă, dar nu lăsați singuri, pentru că nu au experiență, față în față cu cazuri dificile și patologie complexă.
Acest lucru se întâmplă pentru că specialiștii își continuă activitatea în privat și nu știu cum să „rupă” ușa secției după ora 12.
Acest lucru îl spun pacienții și mai ales aceia care după externare sunt chemați la reevaluare la cabinetele private.
Trebuie să se întâmple o nenorocire ca Inspectoratul de Muncă să ia măsuri?
P.S. Pentru cei care nu înțeleg tabelul, în data de 01.10 DR.ANDREICA DOINA face Linia I de zi urmând ca rezidentul DR.Baloi CODRUTA sa facă 12ore de gardă (noaptea) linia I alături de alți rezidenți.
Rezidenții nu vin odihniți de acasă, cum ar fi normal ci vin numai dupa 3 ore de somn… ei terminând programul de lucru pe la orele 16.
Se muncește 07-16, apoi gardă 19-07, la 07 se intră în programul normal și se mai odihnesc… cam când?
Toate acestea se întâmplă deoarece medicii sunt mult mai interesați de cabinetele particulare unde lucrează cu banul jos. Pentru ei sistemul public de sănătate este egal cu zero.
Iată ce declară un medic, sub protecția anonimatului:
”De gardă fac numai rezidenții, toate liniile.
Linia I e obligatoriu să fie un specialist dar nu este. E o muncă infernală care te poate băga în pământ.
Dar …cum să își piardă distinșii medici nopțile cu toți proștii? Că la urgențe e muncă nu ce se face pe zi….
Informațiile nu se opresc aici. Urmează detalii interesante, în următoarele zile.



