AcasăActualitateSe împlinesc 60 de ani de la primul spectacol de păpuși prezentat...

Se împlinesc 60 de ani de la primul spectacol de păpuși prezentat la Constanţa

Astăzi, 14 decembrie 2016, se împlinesc 60 de ani de la primul spectacol de păpuși prezentat la malul Mării Negre de un colectiv de actori condus de regizorul Claudiu Cristescu.

Din iarna lui 1956, au urmat șaizeci de ani de poveste în care dragostea păpușarilor constănțeni s-a materializat prin sute de premiere dedicate celor mici, iar răspunsul acestora a fost pe măsură, sala de spectacole devenind mai mereu neîncăpătoare.

Astăzi, privim cu mândrie în trecut, cu respect și recunoștință pentru toți cei care sub o formă sau alta, au contribuit la scrierea acestei frumoase pagini din istoria culturii constănțene.

Mulțumindu-le tuturor, artiști, tehnicieni sau personal auxiliar și în egală măsură publicului spectator, fără de care nimic nu ar fi fost posibil, promitem să păstrăm ștacheta calității ridicată cel puțin la nivelul înaintașilor noștri și, să ducem povestea mai departe prin realizări artistice izvorâte din dragostea pentru cei mici, pasiunea pentru teatru și responsabilitatea ce ne revine în educarea generațiilor viitoare.