În data de 07.07.2016, în jurul orei 06.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona lacului Carabail, de pe raza localităţii Dunavăţu de Sus, a oprit pentru control un autoturism marca Dacia, condus de cetăţeanul român A.T. în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.
În urma verificării autoturismului, în portbagajul acestuia, a fost descoperită cantitatea de 80 kilograme peşte din specia caras, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 80 kilograme peşte, care a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „deţinere şi transport a peştelui fără documente legale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit.h din O.U.G. 23/2008, modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.


