Valentin Vrabie a fost prezent ieri la Târgu Neamț, la decernarea premiilor celei de-a VI-a ediții a Galei Internaționale a Premiilor de Excelență DEMOS T.N. pentru anul 2015.
În cadrul acestui eveniment de anvergură internațională, devenit o tradiție pentru județul Neamț și organizat de Asociația Pro Democrația Club Târgu Neamț, fostul primar al comunei Peştera a câștigat premiul la secțiunea administrație.
“Le mulțumesc, și pe această cale, organizatorilor, domnului primar Daniel Harpa şi domnului Cristian Tabără și reafirm, ca de fiecare dată când am primit un premiu, că acesta reprezintă pentru mine, atât o mare bucurie cât și o mare responsabilitate. Un premiu aduce cu el și obligația, ca pe viitor, să demonstrezi că poți realiza de două ori mai mult ca în prezent. Vă mulţumesc și dumneavoastră, tuturor celor care de-a lungul anilor m-ați susținut și încurajat în toată activitatea mea!”, a declarat Valentin Vrabie.




