AcasăActualitateCentrul pentru Tineret din Lumina, la mare căutare printe tinerii din localitate

Centrul pentru Tineret din Lumina, la mare căutare printe tinerii din localitate

Inaugurat în urmă cu două luni, Centru de Tineret din comuna Lumina a devenit punctul de atracţie al tinerilor din localitate care doresc să-şi petreacă timpul liber în mod plăcut.

Dispunând de o sală de calculatoare, o sală de forță, un cabinet medical, un teren de volei complet echipat precum și un teren de baschet, Centru de Tineret este frecventat zilnic de numeroşi tineri care preferă astfel de distracţii.

Am încercat să le oferim o casă a lor, un loc în care să se relaxeze şi să facă lucruri plăcute. Mă bucur când văd că oamenii preferă să facă sport sau să participe la diverse activităţi iar noi reuşim să le punem la dispoziţie cele necesare”, a declarat Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina.

În cadrul centrului sunt organizate cercuri de dans şi pictură iar pe viitor se pregătesc şi alte activităţi extra şcolare menite să dezvolte capacităţile şi înclinaţiile artistice ale elevilor şi nu numai.

Centrul de Tineret a fost o investiţie de 3 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene iar sediul este o veche clădire aflată în paragină şi reabilitată complet de către administraţia locală.