Instituția Prefectului Constanța a organizat în data de 25.03.2012 o ședință de lucru cu tema ”Măsuri privind circulația pe podul de pe DN 39 km 8+988, la Agigea, în perioada estivală”.
În urma discuțiilor cu reprezentanții constructorului și cu cei ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România au fost luate o serie de decizii în ceea ce privește traficul pe podul Agigea în perioada sărbătorilor Pascale, cât și în perioada minivacanței de 1 Mai.
”Potrivit informațiilor furnizate de constructor, în prezent, s-au efectuat 50% din lucrările de înlocuire a hobanelor. În aceste condiții, împreună cu reprezentanții constructorului, ai CNADNR și ai Poliției Rutiere am stabilit ca atât de Paște, cât și de 1 Mai să ridicăm restricțiile de trafic pentru traficul de persoane. De asemenea, începând cu 1 iunie 2014, prin toate punctele de intrare în județul Constanța, vom oferi turiștilor informațiile necesare privind închiderile programate ale podului Agigea, precum și rutele ocolitoare pe care le au la dispoziție pentru a ajunge în stațiunile litorale”, a declarat prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi.
Astfel, în perioada 17-19 aprilie 2014, pe podul Agigea, se va circula doar cu restricție de viteză, 50 km/h, fără restricție de tonaj doar pentru transportul de călători, restricțiile pentru traficul de marfă fiind în continuare menținute. În această perioadă, se va circula pe două benzi pe sensul de mers spre Mangalia, și pe o bandă pe sensul de mers spre Constanța, cu mențiunea că, dacă situația o va impune, în sensul schimbării fluxului de trafic, Poliția Rutieră având posibilitatea să facă schimbările necesare, astfel încât să nu existe ambuteiaje.
În perioada 20-21 aprilie 2014, vor fi menținute restricțiile de tonaj doar pentru transportul de marfă, pe pod având acces, fără restricții de tonaj, vehiculele de transport persoane. În cele două zile, traficul se va desfășura pe două benzi pe sensul de mers spre Constanța și pe o bandă de mers spre Mangalia, cu mențiunea că dacă situația o va impune, în sensul schimbării fluxului de trafic, Poliția Rutieră va avea posibilitatea să facă schimbările necesare, astfel încât să nu existe ambuteiaje.
În perioada 29 aprilie – 1 mai 2014, pe podul Agigea se va circula doar cu restricție de viteză, 50 km/h, fără restricție de tonaj doar pentru transportul de călători, restricțiile pentru traficul de marfă fiind în continuare menținute.
În această perioadă, se va circula pe două benzi pe sensul de mers spre Mangalia, și pe o bandă pe sensul de mers spre Constanța, cu mențiunea că, dacă situația o va impune, în sensul schimbării fluxului de trafic, Poliția Rutieră va avea posibilitatea să facă schimbările necesare, astfel încât să nu existe ambuteiaje.
În perioada 2 – 5 mai 2014, vor fi menținute restricțiile de tonaj doar pentru transportul de marfă, pe pod având acces, fără restricții de tonaj, vehiculele de transport persoane.
În cele patru zile, traficul se va desfășura pe două benzi pe sensul de mers spre Constanța și pe o bandă de mers spre Mangalia, cu mențiunea că dacă situația o va impune, în sensul schimbării fluxului de trafic, Poliția Rutieră va avea posibilitatea să facă schimbările necesare, astfel încât să nu existe ambuteiaje.
Până atunci, Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că vor fi menținute restricțiile stabilite la începutul acestui an, adică va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu MTMA de maxim 5 tone și a autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară menţionate în OUG nr. 195/2002, Art. 32, alin. (2) lit. a) si b), atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.
De asemenea, se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h. În ceea ce privește graficul lucrărilor, în afară de perioadelor susmenționate, este următorul:
În fiecare zi de joi, sâmbătă şi marţi, în intervalul orar 09:00 – 13:00;
În fiecare noapte de luni spre marţi, în intervalul orar 23:00 – 03:00;



