În data de 01 aprilie 2014, urmare controlului de specialitate efectuat la bordul unei nave care circula sub pavilion Moldova, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa au confiscat 55 580 ţigarete, diferite mărci (Don Antonio, Fast, Allure, Wilson, Elegance).
Ţigaretele de contrabandă erau ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal în plafoanele şi pereţii cabinelor, sala maşini şi în panourile electrice ale navei.
Conform legislaţiei în vigoare, autoritatea vamală a procedat la reţinerea în vederea confiscării a ţigaretelor, cazul fiind preluat de organele I.J.P.F. Constanţa pentru continuarea cercetărilor.