Polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, ca urmare a informațiilor deținute, au descoperit, în urma reverificării mărfurilor dintr-un container, 43.400 de ceasuri.
În fapt, după efectuarea controlului fizic şi acordarea liberului de vamă, au oprit un transcontainer, sosit în portul Constanţa Sud-Agigea la data de 26.07.2012, încărcat cu diferite mărfuri generale, import din China.
În urma reverificării cantităţilor şi tipurilor de mărfuri din acest container, au fost identificate ascunse, folosindu-se metoda ,,capac”, 98 de bax-uri din carton, înfăşurate suplimentar în folie de rafie de culoare verde, în care au fost identificate 43.400 ceasuri de mână de diferite modele şi mărci. Ceasurile nu fuseseră declarate organelor vamale şi nu erau menţionate în documentele externe de transport.
Din primele verificări a rezultat că, marfa era destinată unei societăţi comerciale din Ilfov, administrată de către un cetăţean chinez.
Valoarea în vamă a celor 43.400 ceasuri este de aproximativ 174.000 de euro.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă faţă de cetăţeanul chinez, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare.