Primăria municipiului Constanța și Confort Urban anunță că circulația pe b-dul Tomis, pe tronsonul cuprins între b-dul Mamaia și str. Ștefan cel Mare, va fi închisă de marți, 31.05.2016,...
Lună: mai 2016
Joi, 2 iunie, începând cu orele 20:00, se va desfășura în Piața Ovidiu din Constanța un concert festiv cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Italiene, care anul acesta celebrează...
Urmare a cercetărilor efectuate în cazul unei tâlhării, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa au identificat trei tineri, cu vârste între 20 şi 21 de ani,...
La data de 30.05.2016, ora 21.40, G.C.-R., în vârstă de 27 de ani, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus un autoturism Mazda...
„Stimați domni, doamne și domnișoare, Mai sunt 5 zile până când constănțenii vor alege un Primar și un Consiliu Local. Ne aflăm în anul 2016 și, după 27 ani...
ACTUALITATE
Procurorii cer arestarea lui Elan Schwartzenberg, în dosarul în care este cercetat Radu Mazăre
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar la data de 20 mai 2016, procurorii...
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploiești, efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, comise în perioada 2009 –...
Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă de pe b-dul Tomis, din municipiul Constanța, dar și pentru montarea unei vane pentru sectorizarea sistemului, SC RAJA...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar, a inculpatului BALAICAN VASILE, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă...
Săptămâna aceasta, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii continuă campania de prevenire a faptelor de înşelăciune săvârşite prin „METODA ACCIDENTUL”. Pentru a conştientiza populaţia, cu...
Astazi, în jurul orei 10.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost sesizaţi telefonic, prin numărul de urgenţă 112, că un bărbat care naviga cu o...
Primăria comunei Corbu, condusă cu mână de fier de liberalul Marian Gălbinaşu, fucţionează după sistemul „asta are, asta n-are, asta e câştigătoare”.
ACTUALITATE
Lucian Blaj, primarul de la Seimeni, merge mai departe cu campania şi cu dosarele penale
Îndârjirea cu care se luptă primarii cu dosare penale să rămână în funcţie ar trebui să dea de gândit electoratului. La nivelul judeţului Constanţa există mulţi edili, acuzaţi de...
Vineri, 27 mai, a fost inaugurată la Medgidia o nouă staţie de epurare, investiţie realizată în cadrul Proiectului „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în...
Nicolae Filimon, bărbatul de 30 de ani care a omorât-o pe Adriana Farcaş, locuia cu chirie în zona Delfinariu şi era cunoscut ca fiind pasionat de jocuri de noroc....
Pentru că, în ultimele zile, câţiva candidaţi la primăriile din judeţul Constanţa şi-au axat campania electorală pe preţul apei furnizată de către SC RAJA SA, conducerea companiei a făcut...
Din auditarea documentelor economico-financiare privind achiziționarea de produse biocide de la compania Hexi Pharma, s-a reținut de echipa de auditori că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”...
ACTUALITATE
Deputatul Florin Gheorghe: „Fără SEAP, transparenţa este un lux practic, nu doar teoretic”
Deputatul Florin Gheorghe critică dur Ministerul Finanţelor Publice pentru oprirea temporară a sistemului electronic de achiziţii publice până la data de 15 iunie: „Aşteptam ca zilele acestea Ministerul Finanţelor...
În noaptea de 25/26.05.2016, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale l-au depistat pe O.I., în vârstă de 40 ani, din loc. Constanţa, pe numele căruia instanţa de judecată a...
În data de 26.05.2016, în jurul orei 08.50, în P.T.F. Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român T.I., în vârstă de 49 de ani, domiciliat...
În perioada 28-29 mai a.c., peste 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa sunt angrenaţi în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele...
Agenția Naționalã de Integritate a constatat starea de incompatibilitate precum și existența conflictului de interese de naturã administrativã și penalã în cazul a trei aleşi locali din judeţul Constanţa, după...
Primăria Municipiului Constanţa şi S.C. Confort Urban S.R.L. anunţă că circulaţia pe bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia şi strada Decebal, va fi restricţionată în perioada 29.05.2016,...
Campania electorală naşte monştri. Cel puţin aşa se întâmplă în comuna Dobromir unde, în noaptea de 25 mai, unul dintre candidații PSD la Consiliul Local Dobromir, Ibram Bechir, a...